logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELÃCIUNE ȘI FALS

Astăzi, 24 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale.

Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la infracțiunea de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din probatoriul administrat a reieșit că un bărbat, din județul Argeș, folosindu-se de datele de stare civilă ale altei persoane, cu sprijinul fratelui său vitreg și al soției, la începutul lunii mai a.c., ar fi indus în eroare reprezentații unei societăți de transport, prezentându-le faptul că societatea deținută de ei va transporta marfa de la punctul de încărcare la punctul de livrare din afara teritoriului României, conform notei de transport, însă, în realitate, aceștia și-ar fi însușit produsele transportate, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu de 175.000 de euro.

Ulterior, aceștia i-ar fi comunicat persoanei vătămate că una dintre semiremorcile cu care era transportată marfa ar fi fost sustrasă pe teritoriul Slovaciei, iar cealaltă pe teritoriul Franței și pentru a-i crea acesteia convingerea că produsele au fost furate și ei nu au nicio implicare, i-ar fi transmis mai multe înscrisuri falsificate.

Totodată, bărbatul ar fi determinat-o pe soția sa să întocmească în fals trei înscrisuri, pe care le-ar fi pus la dispoziția persoanei vătămate, documente care atestau că marfa ar fi fost sustrasă pe teritoriul celor două țări și ar fi fost întocmite dosare penale în acest sens.

Vor fi puse în executare trei mandate de aducere.

La activități au participat polițiști din cadrul I.P.J. Argeș, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și serviciilor pentru acțiuni speciale Dolj, Argeș și Dâmbovița.

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].