Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Crișana' al Județului Bihor
BULETIN INFORMATIV
Incendii la depozite de furaje. Atenție la depozitarea plantelor furajere
Peste 8 ore de intervenție la un depozit de furaje din Tăut
Duminică, 22 iunie a.c., pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la baloții de lucernă depozitați în cadrul unei gospodării din localitatea Tăut, comuna Batar, cel mai probabil, din cauza autoaprinderii plantelor furajere.
În momentul sosirii echipajelor la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, ardeau generalizat peste 150 de baloți de lucernă, depozitați în stive compacte, cu pericol de propagare la staulul de ovine din proximitate, unde se aflau peste 200 de animale.
Pompierii militari au acționat cu autospecialele de lucru cu apă și spumă realizând concomitent dispozitive pentru localizarea și lichidarea incendiului, fiind ajutați și de voluntarii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Batăr. Intervenția de stingere a durat aproximativ 8 ore. Salvatorii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, protejând astfel adăpostul de animale și salvând peste 200 de ovine și aproximativ 40 baloți de lucernă.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Incendiu furaje generat de joacă copiilor cu focul, în Lugasul de Jos
Tot duminică, 22 iunie, echipajele de pompieri ale Stației Aleșd și Detașamentului 1 Oradea au intervenit la un incendiu izbucnit în cadrul unei gospodării din localitatea Lugașu de Jos, în urma jocului cu focul a unor copii sub 6 ani. În urma incendiului a ars sura de fân pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, circa 400 baloți de lucernă, acoperișul grajdului aflat în apropiere și ustensile electrice.
Pompierii au salvat adăpostul de animalele precum și locuința aflată în proximitatea focarului.
ATENȚIE LA DEPOZITAREA PLANTELOR FURAJERE !
Prin natura lor combustibilă, furajele constituie un pericol în ceea ce privește riscul de producere a incendiilor, întrucât se autoaprind când sunt depozitate umede sau se aprind foarte repede în prezența oricărei surse de foc deschise, deoarece au temperaturi de aprindere foarte mici.
Autoaprinderea este un fenomen care se întâlnește mai frecvent în spațiile umede, ca rezultat al unor procese biologice și biochimice ce au loc în masa vegetală cu un conținut ridicat de umiditate, procese în urma cărora temperatura se ridică peste anumite limite. Autoaprinderea fânului este precedată întotdeauna de o autoîncălzire, fenomen ce se produce atunci când acesta a fost insuficient uscat înainte de depozitare.
În acest context, în scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, ce se pot solda cu mari pagube materiale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
Amplasarea depozitelor de furaje și plante tehnice la distanțe de siguranță, astfel încât eventualele incendii produse la acestea să nu pericliteze vecinătățile;
Furajele, paiele și alte materiale combustibile vor fi depozitate, după posibilități, cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii etc.;
Este interzisă folosirea focului deschis sau a mijloacelor de iluminat cu flacără deschisă în apropierea furajelor și a materialelor combustibile;
Furajele și plantele tehnice, care prezintă pericol de autoaprindere, se păstrează în condiții adecvate naturii lor, luându-se măsuri de control și preîntâmpinare a fenomenului de autoîncălzire;
Se va evita depozitarea furajelor în stive compacte, cu înălțimi ce depășesc 4 - 5 metri, reducând posibilitatea evacuării spre exterior a căldurii;
În centrul fânețelor se recomandă amenajarea unui loc de circulație a aerului pentru o mai bună ventilare.
Amplasarea surilor și depozitelor de furaje se va face, pe cât posibil, în zone apropiate de o sursă de apă.
La depozitele de furaje grosiere se interzice:
Fumatul, folosirea focului deschis, aruncarea cenușei fierbinți în apropierea depozitelor de furaje, precum și întrebuințarea diverselor mijloace de iluminat cu flacără deschisă în incinta depozitelor de furaje;
Folosirea improvizațiilor pentru iluminatul cu energie electrică a zonei de depozitare;
Jocul copiilor în apropierea depozitelor de furaje;
Strângerea fânului imediat după ploaie și depozitarea în locuri închise fără aerisire.
Plutonier BUTACI ALINA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].