Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANE DEPISTATE ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTI, ÎN TIMP CE AR FI TRANZACȚIONAT DROGURI DE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 26 și 35 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.
În sarcina persoanei de 26 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Astfel, la data de 20 iunie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict cele două persoane, în timp ce ar fi tranzacționat 100 de grame de canabis, pentru 4.500 de lei.
De asemenea, asupra persoanei de 26 de ani au fost descoperite alte 30 de grame de canabis, drog de risc, și aproximativ 3 grame de ciuperci, droguri de mare risc.
Din probele administrate a rezultat că, în perioada februarie - iunie 2025, persoana cercetată, de 26 de ani, ar fi procurat, de la persoana de 35 de ani, și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis, cu sume cuprinse între 600 și 800 de lei.
Totodată, actele de urmărire penală au reliefat că, în același interval de timp, persoana de 26 de ani ar fi vândut și droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină 2MMC.
La data de 20 iunie 2025, polițiștii, împreună cu procurorii, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința persoanei cercetate, de 35 de ani, fiind descoperite și ridicate aproximativ 260 de grame canabis (drog de risc), o țigară confecționată artizanal parțial, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 21 iunie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].