logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Centrul Național de Artă 'Tinerimea Română'

Orchestra Națională Simfonică a României sub bagheta legendarului dirijor Jean-Claude Casadesus la închiderea Stagiunii Simfonice 2024-2025 de la Ateneul Român, pe 26 și 27 iunie

Stagiunea Simfonică 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu se încheie cu două concerte de neratat, pe 26 și 27 iunie, în Sala Mare a Ateneului Român. Sub bagheta celebrului dirijor francez Jean-Claude Casadesus, Orchestra Națională Simfonică a României și renumitul pianist japonez Nobuyuki Tsujii vor evolua într-un program care reunește lucrări de Ravel, Beethoven și Dominique Probst. Cele două seri vor reprezenta o încheiere spectaculoasă și de succes a celei mai bune Stagiuni Simfonice a Filarmonicii din ultimele două decenii.

Biletele sunt disponibile pe www.oveit.com sau direct la linkul https://oveit.com/hub/org/l7PDAr7y

În 2008, violoncelistul, profesorul și, în prezent, Director General al Filarmonicii George Enescu, Marin Cazacu, a format Orchestra Română de Tineret. În următorii trei ani au fost formate Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Junior, formând Orchestrele Naționale de Tineret ale României, cel mai amplu și important proiect educațional muzical din țară. Începând cu prima generație de 'absolvenți' ai Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, tinerii muzicieni au dorit să continue proiectul alături de cei mai buni dintre colegii lor, formând astfel Orchestra Națională Simfonică a României. Aceasta a realizat, în premieră pentru orchestrele simfonice românești, apariții discografice la prestigioase case de discuri, precum Genuine și Larghetto. În 2018, Orchestra Națională Simfonică a României a fost protagonista unui proiect discografic al casei de discuri Sony, alături de tânărul percuționist de talie internațională Christoph Sietzen. Orchestra a participat deja la numeroase proiecte internaționale importante din Germania, Franța, Bulgaria, Italia și Elveția, evoluând alături de renumiți muzicieni, precum David Garrett, Sarah Chang și Pinchas Zukerman.

În paralel cu o carieră internațională remarcabilă, în care a dirijat orchestre din Asia, cele două Americi și Europa, Jean-Claude Casadesus s-a impus ca o figură esențială a vieții muzicale din Lille și regiunea Hauts-de-France. A rămas fidel Orchestrei Naționale din Lille, pe care a fondat-o în 1976. A dezvoltat în jurul acestui ansamblu numeroase proiecte muzicale și educaționale ambițioase. Cu orchestra din Lille a înregistrat peste 30 de albume și a susținut turnee în 32 de țări. Recunoașterea meritelor sale se reflectă în numeroasele distincții primite, printre care se numără titlurile de Commandeur al Legiunii de Onoare, Mare Ofițer al Ordinului Național de Merit, Commandeur al Artelor și Literelor și Commandeur al Ordinului Orange-Nassau.

Pianistul japonez Nobuyuki Tsujii a câștigat medalia de aur ex aequo la Concursul Internațional de Pian Van Cliburn în 2009, fiind apreciat ca 'definiția virtuozității' în The Observer. A concertat alături de Orchestra Mariinsky, Philharmonia Orchestra, BBC Philharmonic, NHK Symphony, Yomiuri Nippon Symphony, Tokyo Symphony, Japan Philharmonic, orchestrele simfonice din Seattle și Baltimore, Munchner Philharmoniker, Filarmonica della Scala și Sinfonieorchester Basel, sub bagheta unor dirijori celebri, precum Valery Gergiev, Vasily Petrenko, Vladimir Ashkenazy, Vladimir Spivakov și Juanjo Mena.

Programul concertelor include Nuees - Overture de Dominique Probst, Concertul în sol pentru pian și orchestra de Maurice Ravel și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

Uvertura Nuees ('Norii') de Dominique Probst este o lucrare orchestrală modernă, evocatoare și poetică. Explorează mișcarea și transformarea norilor pe cer. Piesa se remarcă printr-o scriitură orchestrală rafinată, cu influențe impresioniste și accente contemporane. Îmbină tradiția simfonică cu libertăți armonice și influențe moderne, precum jazzul și rockul. Atmosfera este misterioasă și contemplativă.

Concertul în sol pentru pian și orchestra de Maurice Ravel se numără printre ultimele creații ale sale. Starea sa de sănătate, tot mai fragilă în acea perioadă, nu i-a permis să interpreteze lucrarea la premiera din 1932. A ales, în schimb, să o dirijeze, având-o ca solistă pe Marguerite Long - pianistă de renume și apropiată a unor figuri marcante precum Faure, Debussy și chiar Ravel. Lucrarea reflectă atașamentul compozitorului față de stilul clasic și a fost concepută, după cum el însuși declara, în spiritul concertelor lui Mozart și Saint-Saëns. Pentru Ravel, un concert trebuia să fie plin de viață, clar și sclipitor, fără a urmări expresia dramaticului. Muzica are accente de jazz și influențe spaniole care contribuie la farmecul aparte al lucrării.

Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven este ultima care păstrează introducerea lentă în stil clasic, evocând tradiția lui Haydn. În același timp, se distinge prin caracterul său energic, ritmic și imprevizibil. Prima parte impresionează prin claritatea construcției, iar celebra mișcare a doua, Allegretto, înlocuiește obișnuita parte lentă cu un ton meditativ și sobru. A treia mișcare aduce un Presto exploziv, contrastat de un trio solemn. Finalul este vibrant și dinamic - o adevărată 'apoteoză a dansului', o demonstrație de forță ritmică și libertate expresivă. Simfonia a fost admirată încă din timpul vieții compozitorului pentru vitalitatea sa, iar Wagner avea să o numească 'dansul ridicat la rangul de artă supremă'. Premiera a avut loc la Viena, pe 8 decembrie 1813, într-un concert caritabil dedicat soldaților răniți în bătălia de la Hanau, eveniment la care Beethoven a dirijat orchestra căreia i s-au alăturat renumiți muzicieni ai vremii.

Concerte organizate în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română

Pentru informații detaliate legate de activitatea Centrului Național de Artă 'Tinerimea Română' și de Orchestra Română de Tineret puteți accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Pentru informații detaliate legate de activitatea Centrului Național de Artă 'Tinerimea Română' și de Orchestra Română de Tineret puteți accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Mai multe informații despre stagiunea 2024-2025 pot fi găsite aici: https://filarmonicaenescu.ro/ro/evenimente

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 160 lei
Categoria II: 150 lei
Categoria III: 140 lei

Biletele se pot cumpăra:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți - vineri 12:00 - 19:00. Telefon: 021.315.68.75)
- Online, accesând site-ul www.filamonicaenescu.ro - secțiunea Bilete & Evenimente'.

Biroul de presă al Filarmonicii George Enescu

https://filarmonicaenescu.ro/

--

Virgil Oprina
PR - Tinerimea Română

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].