logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'

Războiul hibrid și apărarea prin cultură: mesajul BCU 'Carol I' de la Alba Transilvana

Poate o bibliotecă să apere o națiune?

Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I' din București, a participat, în perioada 20-22 iunie 2025, la cea de-a XVI-a ediție a Târgului de Carte Alba Transilvana, desfășurat la Alba Iulia. Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba, a reunit sute de scriitori, editori, profesori, cercetători și iubitori ai culturii scrise.

Timp de trei zile, Alba Transilvana a oferit un caleidoscop de idei și voci culturale, de la lansări de carte și recitaluri poetice, până la dezbateri incitante despre identitate, suveranitate și transformările lumii contemporane. Printre invitații de marcă s-au numărat Gelu Duminică, Ramona Mezei, Varujan Vosganian și Horia Roman Patapievici.

În cadrul conferinței sale, conf. univ. dr. Mireille Rădoi a adus în atenția publicului una dintre cele mai subtile și periculoase forme de agresiune ale prezentului: războiul hibrid. Pornind de la ideea că 'suprema excelență constă în a învinge fără luptă' (Sun Tzu), a explicat că acest tip de război nu lasă ruine vizibile, ci 'oameni dezorientați, comunități sfâșiate interior, națiuni care încetează să se mai recunoască pe ele însele'. Războiul hibrid - spunea ea - 'nu începe cu o declarație oficială, ci cu o postare virală', nu cucerește orașe, ci 'slăbește memoria comună, ridiculizează simbolurile, pune la îndoială istoria și fragmentează limbajul'. Într-o epocă dominată de confuzie programată și neîncredere generalizată, adevărata luptă se dă pentru controlul percepției și al narațiunii, într-un prezent în care 'războiul hibrid nu are nevoie de rachete. Are nevoie de un singur lucru: ca noi să nu mai credem în nimeni.'

Continuând analiza mecanismelor subtile ale războiului hibrid, Mireille Rădoi a subliniat că miza finală nu este o instituție sau un regim politic, ci 'identitatea - iar identitatea se păstrează prin cultură'. Într-un context global marcat de fragmentare și confuzie, cultura nu poate fi tratată ca un lux sau un element decorativ. 'Cultura este sistemul imunitar al unei națiuni', avertiza domnia sa, 'este ceea ce rămâne atunci când propaganda trece. Ceea ce rezistă, când algoritmii și valurile informaționale se retrag.' Tocmai de aceea, primele atacuri hibride nu vizează economia sau politica, ci cultura - acolo unde se află sensul, coeziunea și limita dincolo de care manipularea nu mai funcționează. Întrebările-cheie lansate în conferință au fost directe și neliniștitoare: 'Cât din cultura noastră mai e transmisă și cât doar moștenită? Cât mai educăm conștiința culturală și cât doar o comemorăm?' În viziunea sa, o societate educată cultural - 'nu doar școlită, ci formată în spiritul discernământului și al memoriei colective' - devine mai greu de divizat, de manipulat, de controlat. Cultura este, așadar, 'armura nevăzută a unei națiuni' - iar atunci când aceasta cedează, statul nu se prăbușește brusc, ci 'se ofilește lent, se dezagregă pe dinăuntru, devine incapabil să se recunoască pe sine.'

În această ecuație complexă, unde cultura devine armură, iar identitatea - țintă strategică, bibliotecile capătă o importanță crucială. Mireille Rădoi a afirmat că 'bibliotecile sunt cazarme pentru conștiințe.' Ele nu sunt doar depozitare de cărți, ci adevărate centre vii ale educației culturale, spații unde se formează spiritul critic, discernământul și atașamentul față de valorile autentice. Într-o lume în care dezinformarea circulă mai repede decât adevărul, biblioteca oferă 'acces la informații autentice, promovează lectura și dialogul intercultural și susține dezvoltarea gândirii independente'. În viziunea sa, o rețea solidă de biblioteci este parte integrantă din infrastructura de securitate a unei națiuni - nu în sensul clasic, militar, ci în sensul profund, formativ: acela de a susține o societate care știe ce este, ce o definește și ce are de apărat.

Într-un gest solemn pentru contextul actual, conf. univ. dr. Mireille Rădoi a prezentat în fața publicului de la Alba Transilvana 2025 o 'Proclamație a Culturii ca armă de apărare a Siguranței Naționale' - un manifest al conștiinței naționale redactat și rostit pe scena de la Alba Iulia, în inima unui oraș cu o puternică încărcătură istorică. Prin această inițiativă, doamna director a propus așezarea culturii în centrul strategiei de apărare a unei națiuni expuse nu doar militar, ci și simbolic și identitar. Proclamația, gândită ca un apel colectiv la responsabilitate și acțiune, a fost prezentată astfel:

PROCLAMAȚIE

În acest loc simbolic al demnității naționale și al unității în fața istoriei, afirmăm în mod solemn și ireversibil că, în epoca dezordinii informaționale, proclamăm Cultura - ca armă de apărare a siguranței naționale:

1. Despre natura războiului contemporan

Războiul de astăzi nu se mai poartă doar cu arme, ci cu minciuni bine orchestrate, cu rușine indusă profesional, cu vid axiologic promovat ca libertate (prin seriale, algoritmi, agitație mediatică, uitare și ignoranță).

2. Vulnerabilitatea României

România nu este doar o țară expusă militar, ci una atacată simbolic, dezorientată cultural, sedusă ideologic. Generațiile tinere știu mai multe despre trendurile virale decât despre fondatorii țării.

3. Cultura ca scut

Cultura nu este doar un decor, nu este privilegiul elitelor, nici o amintire înrămată în muzee, ci este armură și radar, este codul genetic al rezistenței unei națiuni. Este filtrul intern care ne ajută să discernem între manipulare și adevăr.

4. Reabilitarea culturii în strategia națională

Cerem așezarea culturii ca element de forță al doctrinei de securitate națională. Acesta este apelul nostru la acțiune: să vedem cultura nu doar ca valoare estetică, ci ca linie de apărare strategică.

5. Apărarea începe cu gândirea

Războaiele de azi nu încep cu explozii, ci cu dezbinare și relativizarea adevărului, cu pierderea memoriei colective. Dacă nu știm ce avem de apărat, nu vom ști nici cum s-o facem.

6. Educația afectivă

Copiii noștri trebuie să învețe nu doar ce a fost România, ci de ce merită iubită. Nu prin slogane sau retorică, ci prin întâlniri vii cu literatura, cu istoria, cu muzica, cu oameni și cu locuri care trăiesc în inima identității noastre.

7. Cultura - armă de apărare națională

În numele memoriei și al viitorului, proclamăm cultura drept armă de apărare națională. Căci cine ne vrea fără cultură și conștiință de sine, ne vrea deja învinși.

Fiecare dintre noi poate fi semnatarul acestei proclamații, începând de astăzi, 22 iunie 2025.

***

'Cursa înarmării culturale este o necesitate strategică fără precedent în vremurile noastre. Lecturile esențiale, accesul la informație autentică și dezvoltarea spiritului critic devin instrumente vitale pentru rezistența în fața războiului hibrid, care poate răsturna ordinea socială prin doar două clickuri. De aceea, este urgent să reevaluăm prioritățile naționale și să acordăm bugetului pentru educație și cultură aceeași importanță și prioritate pe care o acordăm înarmării și apărării. O națiune bine pregătită cultural este o națiune puternică și rezistentă', a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I'.

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].