logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Cristina Emanuela Dascălu (deputat AUR): 'Audieri fără niciun răspuns din partea miniștrilor guvernului Bolojan!'

Deputatul AUR Iași, Cristina Emanuela Dascălu, a scris pe pagina sa de Facebook că a pregătit pentru audierile de astăzi ale miniștrilor cabinetului condus de Ilie Bolojan mai multe întrebări, dar pe care nu va putea să le adreseze din cauza simulacrului de dezbateri care au loc.

'Am pregătit, desigur, mai multe întrebări, bazate pe Programul de Guvernare, așa după cum am pregătit și pentru audierile de astăzi din cadrul comisiilor de specialitate pentru audieri ale Ministrului Culturii și Ministrului de Externe. Aceste întrebări ale mele au fost elaborate cu scopul de a evalua viziunea, competențele și planurile fiecărui ministru propus, la educație, de exemplu, referitor la dezvoltarea sistemului educațional românesc', a spus Cristina Dascălu.

Aceasta a precizat că, strict referitor la audierea domnului ministru David, întrebările sale acoperă aspecte fundamentale ale educației naționale, incluzând:

* Viziunea strategică pentru modernizarea învățământului

* Reformele prioritare în sistemul educațional

* Gestionarea resurselor umane și financiare

* Digitalizarea educației și adaptarea la noile tehnologii

* Calitatea învățământului și standardele educaționale

* Incluziunea și echitatea în educație

* Colaborarea cu partenerii sociali și instituțiile internaționale

'Aceste întrebări vor permite o evaluare comprehensivă a pregătirii și capacității candidatului de a conduce Ministerul Educației în perioada următoare', a subliniat deputatul AUR.

Iată 12 întrebări pregătite de deputatul AUR pentru audierea ministrului educației, dar pe care nu va putea să le adreseze pentru că parlamentarii opoziției nu au voie să pună decât o singură întrebare în cadrul unei audieri de doar 30 de minute:

'Care este viziunea dumneavoastră privind păstrarea și promovarea identității naționale în programa școlară, în contextul tendințelor globaliste?

Intenționați să consolidați orele de Istorie a României, Limbă Română și Cultură Națională în planul-cadru?

Cum veți asigura ca manualele școlare să fie lipsite de conținuturi ideologice care contravin valorilor tradiționale ale familiei românești? Aveți în vedere o comisie de revizuire a manualelor în acest sens?

Ce măsuri aveți în vedere pentru a preveni violența și consumul de droguri în școli, având în vedere escaladarea fenomenului în ultimii ani?

Susțineți ideea ca fiecare comunitate locală, prin consiliile locale, să aibă mai multă decizie asupra conținutului educațional și organizării școlilor, astfel încât să reflecte valorile comunității respective?

Cum veți sprijini învățământul profesional și tehnic, având în vedere deficitul de forță de muncă calificată din România? Care este planul Guvernului pentru revitalizarea școlilor profesionale?

Intenționați să modificați structura Evaluării Naționale și a Bacalaureatului? Cum veți garanta că aceste examene evaluează corect competențele reale ale elevilor, fără a le transforma în simple formalități?

Care este poziția dumneavoastră privind statutul orei de religie în învățământul public? Veți susține păstrarea acesteia în programă cu statut obligatoriu opțional, așa cum este în prezent, sau intenționați să modificați ceva?

Cum veți garanta că procentul de 6% din PIB pentru educație, asumat prin lege, va fi respectat de Guvernul din care faceți parte?

Ce măsuri concrete veți lua pentru a stopa exodul cadrelor didactice către alte domenii sau alte țări, în condițiile în care salariile din educație rămân necompetitive?

Sunteți de acord cu introducerea unor module de educație pentru viață, familie, sănătate și identitate națională, adaptate valorilor românești, care să nu promoveze agende străine de valorile societății?

Sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare pentru a reduce rata de bullying și pentru a promova egalitatea în mediul școlar?', sunt întrebările pregătite de Cristina Emanuela Dascălu.

Coaliția formată din PSD - PNL - USR - UDMR nu respectă nicio procedură, calcă în picioare regulamentele Parlamentului doar pentru a-și desemna pe repede-înainte, fără niciun fel de dezbatere, propriul Guvern. Adevărul le stă în cale. Se feresc de întrebări, se feresc de orice răspundere.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].