logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Festivalul Internațional de Teatru Sibiu

A doua zi include 'Flamenco fusion', un spectacol de Rimini-Protokoll, 'O istorie a omenirii', concert Vița de Vie în Piața Mare

Sibiu, 21 iunie. Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu cuprinde peste 842 de evenimente pe parcursul a zece zile pline de teatru, dans, muzică, circ, expoziții și multe altele. Sunt așteptați peste 5000 de artiști din 82 de țări.

Conform tradiției, FITS prezintă în perioada festivalului, care anul acesta are loc între 20 și 29 iunie, FITSRecomandă - o rubrică informativă cu cele mai captivante spectacole ale zilei, astfel încât cei prezenți la Sibiu să poată face cele mai potrivite și inspirate alegeri. Astfel, ziua de sâmbătă, 21 iunie, aduce în fața publicului o experiență teatrală unică de dans susținută de Spanish Flamenco Ballet, Viitor pentru ?! - un spectacol de Rimini-Protokoll, 'O istorie a omenirii', un spectacol din sezonul francez, dar și concertul Vița de Vie FENOMENTAL gratuit în Piața Mare din Sibiu. A doua zi de festival înseamnă aproximativ 20 țări, care prezintă zeci spectacole captivante, 15 spectacole outdoor gratuite, 7 spectacole difuzate online. Cel mai ieftin bilet din a doua zi costă numai 30 lei.

Sumarul zilei în cifre:

- Aproximativ 20 țări prezintă spectacole captivante

- 15 spectacole outdoor gratuite

- 7 spectacole difuzate online

- Cel mai ieftin bilet costă 30 de lei

Recomandările zilei de 21 iunie:

Picioroange XXL, Compagnie AFUMA, Pietonala Nicolae Bălcescu, 11:30 & 20:00

Cantendi a Deus, Elena Ledda, Biserica Evanghelică Sf. Ioan, 15:00

Morții nu mai mănâncă iaurt, Tiago Rodrigues & NTGent, Fabrica de Cultură - UniCredit - Sala Faust, 16:00

Viitor pentru?!, Rimini-Protokoll, Fabrica de Cultură - UniCredit - Sala Lulu, 18:00

Sunetul muzicuței, Judy's Harmonica Ensemble, Biserica Reformată Calvină, 19:00

Familia Firescu, Circ Discret, Parcul Sub Arini, 19:30

Medeea, Turkish State Theaters- Ankara-Istanbul State Theatres, Filarmonica de Stat Sibiu, 21:00

Ultima generație, Teatrul Național 'Radu Stanca' Sibiu, Sala Studio TNRS, 17:00 & 22:00

Evenimentele, Institute of the Arts Barcelona, Facultatea de Litere și Arte - Sala CAVAS, 23:00

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 842 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 iunie - 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULȚUMESC. FITS 2025 are 842 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artiști din 82 de țări.

Tema din acest an - MULȚUMESC - reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.

Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediției din acest an și permite personalizarea programului și multe alte facilități. Aplicația FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum și pe Newsletterul FITS: fitsibiu.substack.com.

Afisari: 235

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.