Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (S.O.S. România)
România, în pragul sancțiunilor europene. E timpul pentru decizii curajoase, nu cârpeli politice
România se află din nou într-un punct critic, fiind în procedură de deficit excesiv și în atenția Consiliului miniștrilor de finanțe din UE, cunoscut drept EcoFin, care urmează să decidă posibile sancțiuni, inclusiv suspendarea fondurilor europene, din cauza nerespectării angajamentelor asumate în planul fiscal.
Această situație este rezultatul direct al iresponsabilității guvernelor care s-au perindat la conducerea țării, ignorând semnalele și avertismentele clare venite din partea instituțiilor europene. Politicile populiste, promisiunile fără acoperire și cheltuielile dezechilibrate au alimentat o criză bugetară profundă.
În loc de reforme fiscale coerente, am asistat la amânări și improvizații. În locul combaterii evaziunii fiscale, s-a menținut un sistem cu scăpări majore, în beneficiul clientelei politice. În loc de eficiență administrativă, s-au creat funcții inutile și posturi de partid.
Deficitul excesiv nu este doar o problemă tehnică, ci dovada unei lipse cronice de viziune. Prețul este deja plătit de cetățeni, taxe în creștere, tăieri de investiții, fonduri europene în pericol și o imagine tot mai șifonată în ochii partenerilor europeni.
În acest context, Guvernul, fie el interimar sau viitor, trebuie să abandoneze promisiunile sterile și să adopte măsuri ferme, asumate și aliniate cu recomandările Comisiei Europene: Reforma ANAF și creșterea colectării fiscale; Eliminarea scutirilor fiscale nejustificate; Ajustarea taxelor indirecte, fără majorarea TVA general; Taxarea luxului și a profiturilor excesive; Aplicarea impozitului pe profitul global al corporațiilor (conform modelului OCDE); Reducerea risipei bugetare și evaluarea riguroasă a programelor publice; Înghețarea salariilor nejustificate și a pensiilor speciale; Amânarea investițiilor neesențiale; Reforma reală a administrației publice și reducerea aparatului birocratic.
Românii nu-și mai permit un nou ciclu de iluzii și eșecuri. Da, sunt decizii dureroase, dar necesare, în interesul cetățenilor și pentru a păstra credibilitatea României în cadrul Uniunii Europene.
Deputat de Vaslui
Raisa Enachi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.