logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română

Substanțe dopante descoperite ascunse într-un borcan cu miere, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea

În data de 19 iunie 2025, la Biroul Vamal de Frontieră Oancea, inspectorii vamali au depistat o tentativă de introducere ilegală în țară a unor substanțe dopante, disimulate într-un borcan cu miere.

Controlul de specialitate, efectuat cu ajutorul scanerului de bagaje tip XRAY, a evidențiat prezența unor obiecte suspecte într-un bagaj neînsoțit, cu destinația Italia. În urma verificărilor fizice, s-au identificat 3 fiole a câte 10 ml de testosterone enanthate și 3 fiole a câte 10 ml de nandrolone decanoate, substanțe anabolizante supuse regimului de control strict.

Bunurile au fost reținute de către Autoritatea Vamală Română și preluate de către Poliția de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor conform legislației în vigoare.

Echipamentul de scanat a fost achiziționat prin proiectul nr. 101078862, 2021-RO-BCROSS, denumit 'Dezvoltarea eficienței activității de control vamal a Autorității Vamale Române', în valoare de 17.183.300 euro.

Autoritatea Vamală Română reiterează importanța respectării reglementărilor legale privind introducerea în țară a medicamentelor și substanțelor cu regim special. Tentativele de trafic ilicit sunt identificate și sancționate conform normelor naționale și internaționale.

Serviciul relații publice și internaționale

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].