logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

Șoferi depistați în ilegalitate de polițiștii de frontieră

Timișoara, 18 iunie 2025 - Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în cursul zilei de 18 iunie, două persoane care au încălcat legislația rutieră în vigoare, în cadrul unor acțiuni desfășurate la frontiera de sud-vest.

La Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, s-a prezentat pentru a intra în România, conducând un autoturism înmatriculat în România, un cetățean mexican în vârstă de 39 de ani. Acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Mexic. În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat că documentul nu îi conferă dreptul legal de a conduce autovehicule pe teritoriul României. Cercetările continuă în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

În aceeași zi, în jurul orei 11:30, o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul SPF Deta, aflată în misiune pe DN 59B, în zona localității Banloc, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România. La volan se afla un cetățean român despre care, în urma verificărilor efectuate în aplicația eDAC, s-a stabilit că avea dreptul de a conduce suspendat. Acesta a fost condus la sediul SPF Deta pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având permisul suspendat.

Poliția de Frontieră reamintește că nerespectarea legislației privind circulația rutieră pe teritoriul României atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz, și că verificările riguroase desfășurate la frontieră au ca scop prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta siguranța rutieră.

PURTÃTOR DE CUVANT
Comisar de poliție
Nicola Petre-Ionuț

Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].