Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Parcurile din oraș, în atenția polițiștilor locali! S-au aplicat deja 150 de amenzi pentru consum de alcool, aruncarea de coji de semințe sau plimbatul câinilor fără lesă
Polițiștii locali și-au intensificat, în perioada sezonului estival, patrulările în zonele de parcuri, dar și la locurilor de joacă si zonele de agrement. De menționat că la nivelul Timișoarei sunt 34 de parcuri, care sunt cuprinse cu preponderență în perioada 01 mai - 30 septembrie în itinerariile de patrulare pedestre sau auto, în măsura disponibilității efectivelor și în funcție de situația operativă din teren.
Principalele aspecte urmărite sunt cele legate de consumul de alcool pe domeniul public, care de multe ori poate degenera în scandaluri, fumatul în zonele destinate copiilor, plimbarea câinilor fără lesă, aruncarea de resturi precum ambalaje, chiștoace, coji de semințe, inclusiv parcări pe spațiile verzi din parcuri, tulburarea liniștii publice prin ascultarea de muzică la intensitate ridicată de natură să deranjeze ceilalți cetățeni etc. Tocmai aceste probleme au fost constatate și sancționate în ultimele luni de polițiștii locali, care au aplicat deja 150 de sancțiuni pentru contravenții precum cele enumerate, în valoare totală de 29.600 lei. Aceste probleme au fost întâlnite, în principal, în Parcurile Pădurice, Zurich, Petofi Sandor, Anton Scudier, Păltinișanu, Meletie Drăghici, Copiilor, Dacia, Botanic, IC Brătianu, Regina Maria. Pe lângă luarea de măsuri împotriva celor care încalcă legislația, prezența polițiștilor locali are și rolul de a preveni și de a vedea care sunt problemele din cât mai multe zone ale orașului, sfătuind cetățenii ca, în cazul în care observă orice nereguli, să sesizeze Dispeceratul Poliției Locale Timișoara la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în vederea luării măsurilor legale.
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].