Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Patru exemplare de sturion redate mediului natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Miercuri, 18 Iunie 2025
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit, în lungime totală de 723 metri, în care erau capturate patru exemplare de sturion.
În data de 13.06.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu lucrători din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat. Astfel, au descoperit în Marea Neagră, mai multe plase ce aveau captură de pește în ele.
În urma verificărilor suplimentare s-a constatat că lungimea totală a plaselor este de 723 metri, iar în acestea se aflau capturați patru sturioni în stare vie.
Întreaga cantitate de pește a fost eliberată mediului natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol și desfășoară activități specifice în vederea identificării autorilor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].