logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Deputat Sergiu Mircea Constantinescu (PSD)

Deputatul PSD, Sergiu Mircea Constantinescu, reprezentant al județului Tulcea în Parlamentul României, trage un semnal de alarmă: 'Clasa simultană este simbolul abandonului față de copiii din rural'

Miercuri, 18 iunie, deputatul Sergiu Mircea Constantinescu a depus o declarație politică prin care condamnă ferm perpetuarea practicii claselor cu predare simultană în școlile din mediul rural, pe care o numește 'o formă mascată de segregare educațională'.

'În România anului 2025, aproape 100.000 de copii - majoritatea din sate - învață în clase simultane, cu un singur învățător pentru 2, 3 sau chiar 4 clase diferite. Este o realitate care ne arată, dureros de clar, cum am abandonat o parte întreagă din viitorul acestei țări', a declarat deputatul.
În județul Tulcea, în anul școlar care se încheie, funcționează 84 de clase cu predare simultană, în care învață 1033 de elevi. 'În Deltă, avem localități în care trei elevi din clase diferite - V, VI și VII - învață simultan, în aceeași sală. Și este inacceptabil ca, la 10 km distanță, două școli să funcționeze cu clase paralele în regim simultan, când s-ar putea construi o singură unitate cu resurse mai bune și profesori specializați', a adăugat Constantinescu.

Deputatul PSD susține că problema nu este una de infrastructură, ci de voință politică și de prioritizare: 'Nu putem investi miliarde în digitalizare și în același timp să lăsăm sute de comunități să funcționeze după standarde demne de secolul XIX.'

Propuneri concrete:

În declarația sa, deputatul Sergiu Mircea Constantinescu propune:

- comasarea claselor din sate apropiate, cu transport școlar asigurat;

- dezvoltarea unor campusuri educaționale moderne în zonele rurale, cu servicii extinse (școală după școală, sprijin psihologic, cadre specializate);

- investiții direcționate în formarea profesională a cadrelor didactice;

- cooperare instituțională între Ministerul Educației, autoritățile locale, inspectoratele școlare și Ministerul Dezvoltării.

'Educația simultană nu este o soluție. Este un abandon. Și niciun copil român nu ar trebui să fie abandonat de propria țară', a conchis parlamentarul PSD.

Deputat PSD Tulcea
Sergiu Mircea Constantinescu

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].