logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta

Semnarea Scrisorii de Intenție privind cooperarea dintre Institutul Clinic Fundeni și Spitalul pediatric 'Bambino Gesu' al Sfântului Scaun

La 18 iunie 2025, ambasadorul României, George Bologan, a participat la semnarea Scrisorii de Intenție privind cooperarea dintre Institutul Clinic Fundeni și Spitalul pediatric 'Bambino Gesu' al Sfântului Scaun (OPBG).

Din partea Institutului Clinic Fundeni a semnat doamna prof. univ. dr. Anca Coliță, manager, iar din partea clinicii vaticane, președintele instituției, Tiziano Onesti. Din delegație a făcut parte și arhidiaconul Mihail Bucă, implicat în acțiuni umanitare de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer.

Printre obiectivele de cooperare incluse în Scrisoare se află: formarea personalului medical pentru transferul de competențe, abilități și cunoștințe în domeniul medicinei pediatrice, consultări între specialiștii celor două instituții, prin corespondență sau video-conferințe, în cazurile pediatrice complexe. Pentru cazurile pediatrice dificile este prevăzută posibilitatea ca, de comun acord, unii pacienți să se poată adresa Spitalului Pediatric 'Bambino Gesu' pentru diagnostic și tratament on site.

'Colaborarea și interconexiunea instituțiilor care se dedică grijii pentru cei suferinzi și disperați din cauza pierderii sănătății sunt esențiale, deoarece prin proiectele lor binele și speranța pătrund în lume, iar speranța înseamnă viață' a declarat ambasadorul George Bologan.

Ambasada României susține și încurajează oportunitățile de cooperare pe care le deschid cele două instituții medicale de excelență, în beneficiul micilor pacienți români.

Mulțumim pentru implicare și spiritul de echipă Institutului Clinic Fundeni, Nunțiaturii Apostolice și Spitalului pediatric 'Bambino Gesu'.

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].