Comunicat de presă - Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior
Comunicat referitor la lucrările Consiliului ARACIS din luna iunie 2025
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în ședință în data de 5 iunie 2025.
În cadrul ședinței au fost validate rezultatele evaluărilor și avizelor acordate pentru programele/domeniile de studii universitare și pentru instituțiile de învățământ superior, au fost aprobate ghiduri și alte documente care reglementează desfășurarea procedurilor de evaluare externă și au fost realizate informări despre participarea reprezentanților ARACIS la evenimente și activități naționale și internaționale.
Prezentăm, în cele ce urmează, temele și hotărârile adoptate, pe care le considerăm de interes pentru părțile interesate de învățământul superior și asigurarea calității, precum și pentru opinia publică
I. Asigurare externă a calității - proceduri, evaluări, avize acordate
Consiliul a analizat și a validat rezultatele evaluărilor externe ale calității pentru:
- 46 de programe de studii universitare de licență;
- două programe de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică;
- 31 de domenii de studii universitare de masterat;
- un domeniu de studii universitare de doctorat;
- două evaluări instituționale.
Lista completă cu rezultatele evaluărilor este disponibilă mai jos: https://www.aracis.ro/hotarari-05-06-2025/
În cadrul ședinței, Consiliul ARACIS a aprobat rapoartele întocmite de către comisia nominalizată pentru analiza conformității procesului și a rapoartelor de evaluare externă întocmite de Agenția de Acreditare în domeniul Sănătății și Științelor Sociale (AHPGS - Akkreditierung gGmbH), în procesul de evaluare externă pentru cinci programe de studii universitare de licență, șase programe de studii universitare de masterat și pentru programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, din cadrul Universității 'Dimitrie Cantemir' din Târgu Mureș.
Consiliul a aprobat următoarele documente, elaborate în conformitate cu prevederile noii Metodologii de evaluare externă a calității educației în învățământul superior (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2024) și ale Legii învățământului superior nr. 199/2023:
- Standardele de calitate specifice privind modul de desfășurare a activităților aferente domeniilor de studii universitare de doctorat, din ciclul III de studii, diferențiate în raport cu domeniile de studii;
- Ghidul pentru desfășurarea procedurilor de evaluare externă a calității în vederea menținerii acreditării și acordării certificării EUR-ACE® unui program de studii universitare de licență din domeniul științelor inginerești.
A fost aprobat, de asemenea, proiectul Standardelor de calitate specifice privind modul de desfășurare a activităților aferente programelor de studii universitare la forma de organizare cu frecvență, din ciclul II de studii, diferențiate în raport cu domeniile de studii, care urmează să fie transmis, spre consultare, instituțiilor de învățământ superior.
Totodată, Consiliul agenției a aprobat componența comisiilor de experți evaluatori pentru evaluările ce vor fi efectuate în perioada următoare.
II. Cooperare națională și internațională
Reprezentanții ARACIS au participat la următoarele evenimente organizate la nivel național sau internațional:
- Cea de-a 18-a ediție a Conferinței Bienale INQAAHE, cu tema 'Teoria Big Bang: Schimbarea paradigmei în asigurarea calității', organizată de Rețeaua Internațională a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE) la Tokyo, Japonia, în perioada 13-16 mai;
- Întâlnirea Rețelei de audit al calității - Quality Audit Network (QAN), găzduită de Organizația de Acreditare a Țărilor de Jos și Flandrei (NVAO) la Haga, Olanda, în perioada 21-22 mai;
- Evenimentul de lansare a raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind evaluarea politicilor naționale în domeniul educației: 'Educație și competențe în România', organizat în data de 27 mai la București;
- Conferința și Expoziția anuală NAFSA: 'Association of International Educators', care a avut loc la San Diego, Statele Unite ale Americii, în perioada 27-31 mai;
- Întâlnirile online organizate lunar de INQAAHE și de Rețeaua Central-Est Europeană a Agențiilor de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (Central and Eastern European Network of Quality Assurance Agencies in Higher Education - CEENQA).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].