Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara
Sezonul estival începe la Baza de Agrement a S.T.P.T, de pe Strada Renașterii nr. 28 din Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement - Centrul Social Sindical, situată pe strada Renașterii nr. 28 din Timișoara. Începând cu data de 20 iunie, timișorenii sunt invitați să se bucure de soare, relaxare și distracție într-un cadru prietenos și accesibil. Sezonul estival se va încheia pe 30 septembrie, iar programul de funcționare este de marți până duminică, între orele 0900 și 2000. Ziua de luni este destinată lucrărilor de mentenanță.
Tarife valabile pentru sezonul estival 2025:
- Acces adulți: 35 lei/zi;
- Acces copii (4 - 14 ani): 15 lei/zi (pe baza unui document care atestă vârsta și însoțire obligatorie);
- Copiii sub 3 ani beneficiază de acces gratuit;
- Închiriere șezlong: 15 lei/zi;
- Închiriere canapea: 25 lei/zi.
Servicii și facilități suplimentare
În cadrul bazei, cei prezenți vor avea la dispoziție puncte de vânzare cu gustări, băuturi răcoritoare și produse sezoniere, menite să le ofere o experiență completă de vară, într-o zonă cu tradiție a Timișoarei.
Ne dorim ca Baza de Agrement a S.T.P.T. de pe strada Renașterii să rămână și în acest sezon estival, un loc de întâlnire, relaxare și bună dispoziție pentru toți locuitorii Timișoarei.
PURTÃTOR DE CUVÂNT
BRADU COSMIN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].