Comunicat de presă - Poliția Română
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 20 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), o parte dintre acestea fiind indisponibilizate pe parcursul cercetărilor.
Astăzi, 17 iunie, polițiștii, împreună cu procurorii, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința acesteia, în orașul Filiași, fiind descoperite și ridicate mai multe plicuri și punguțe, conținând diferite cantități de substanță (aflate în curs de expertizare), obiecte și plicuri autosigilante purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Tot astăzi, 17 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei de 20 de ani, pentru 24 de ore, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].