Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI CONTINUÃ ACTIVITATEA DE COMBATERE A ȘEDERII ȘI MUNCII ILEGALE ÎN ROMÂNIA
Polițiștii de imigrări din București și Ilfov au desfășurat, în perioadă 29 mai - 6 iunie, acțiuni intense pentru combaterea șederii ilegale și respectarea regimului străinilor în România. În urma controalelor, mai multe persoane aflate în situații ilegale au fost luate în custodie publică, sau îndepărtate sub escortă, ori pe numele acestora au fost emise decizii de returnare. O societate comercială a fost sancționată pentru nerespectarea obligațiilor legale cu amendă în valoare de 30.000 lei.
În data de 29 mai a.c. , polițiștii de imigrări din București au depistat în ședere ilegală 5 străini (trei femei și un bărbat) dintre care: 3 din Nepal, un cetățean din Palestina și unul din Vietnam.
Străina din Vietnam a fost depistată în ședere ilegală iar din verificări a reieșit că nu a respectat decizia de returnare emisă anterior, fiind escortată până la punctul de trecere al frontierei. Pe numele acesteia a fost instituită, interdicția de intrare pentru o perioadă de 1 (un) an și 6 (șase) luni de la data ieșirii de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.
În urma unei acțiuni, a fost depistat în ședere ilegală și fără documente asupra lui, un cetățean din Palestina. Acesta a fost luat în custodie publică și introdus în Centrul de Cazare și Luare în Custodie Publică a Străinilor - Otopeni, până la îndeplinirea formalităților de îndepărtare sub escortă.
În cadrul aceleași acțiuni, au fost depistați desfășurând activități lucrative fără forme legale și fără contract individual de muncă, trei cetățeni din Nepal, la punctul de lucru al unei societății comerciale din București, cu domeniul de activitate restaurant. Întrucât aceștia desfășurau activități lucrative fără a avea aviz de angajare și fără contract individual de muncă cu societatea verificată, dreptul de ședere al acestora a fost revocat. De asemenea au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 30 de zile.
Cu această ocazie societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 lei în conformitate cu prevederile legii, pentru primirea la muncă a străinilor, fără aviz de angajare sau detașare și fără contracte individuale de muncă.
Câteva zile mai târziu (3 iunie a.c), au fost depistați în situații ilegale doi cetățeni străini, un cetățean din Nepal și unul din Maroc. Întrucât cei doi prezentau risc de sustragere de la măsura îndepărtării sub escortă, au fost returnați până la punctul de trecere al frontierei, în vederea îndepărtării de pe teritoriul statului Român.
Activitățile polițiștilor de imigrări au continuat și în data de 6 iunie a.c, context în care a fost depistat în situații ilegale, un cetățean din Georgia, acesta fiind îndrumat să-și reglementeze situația personală.
Inspectoratul General pentru Imigrări vă reamintește că respectarea normelor privind regimul juridic al străinilor în România rămâne în continuarea o prioritate și este de asemenea obligatorie, iar acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare.
De asemenea, recomandăm străinilor să își reglementeze statutul legal, iar angajatorilor să respecte obligațiile privind încadrarea în muncă a acestora.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].