logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara

Tineret în acțiune: 14 proiecte cu și pentru tineret primesc finanțare de 1.000.000 lei

Municipiul Timișoara continuă să investească în inițiative care pun tinerii în centrul comunității și al culturii. Intervenții comunitare, acțiuni care susțin sănătatea mintală, activități educaționale, teatru, concerte și proiecții de film sau un hackathon sunt temele celor 14 proiecte care vor infuza orașul cu energia tinerilor și ideile lor proaspete și care primesc finanțare în valoare totală de 1.000.000 de lei din bugetul local al Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Programul 'Tineret în acțiune', finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, urmărește să creeze contexte relevante pentru implicarea activă a tinerilor și să susțină dezvoltarea lor personală și profesională prin cultură, educație și inovație.

Prin această linie de finanțare, Centrul de Proiecte susține nu doar accesul tinerilor la cultură, ci și exprimarea artistică, spiritul civic, colaborarea și explorarea tehnologiilor emergente. Programul încurajează creativitatea, dialogul între generații și formarea de competențe care pot contribui la conturarea unui oraș deschis și receptiv la nevoile tinerilor.

Lista completă a proiectelor finanțate poate fi accesată aici:
https://centruldeproiecte.ro/finantari/tineret-in-actiune-2025/

În ediția din 2024, programul 'Tineret în acțiune', a finanțat 15 proiecte care au generat 195 de evenimente cu public și au atras peste 10.000 de participanți.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara este o instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara. Facilitează accesul comunității la resurse și finanțează, din bugetul local al orașului, proiecte în cultură, educație, tineret, implicare civică care dau viață unui un oraș creativ, dinamic și incluziv.

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].