Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bihor
BULETIN INFORMATIV
Incendiu la o locuință din Roit
Atenție la instalațiile electrice!
Duminică, 15 iunie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă situată în localitatea Roit, comuna Sânnicolau Român.
Apelul care sesiza producerea incendiului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, în jurul orei 05.20, moment în care, la adresa indicată de apelant, au fost mobilizate cu operativitate, echipajele Detașamentului de Pompieri Salonta, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la dormitorul și acoperișul locuinței, existând riscul extinderii acestora la întreaga casă.
Incendiul a fost stins în aproximativ 40 de minute, în limitele găsite, echipajele de pompieri reușind să salveze cealaltă încăpere a casei și aproximativ jumătate din acoperiș.
În urma producerii evenimentului, generat, cel mai probabil, de un cablu electric defect, au ars trei corpuri de mobilier, un televizor și circa 30 de metri pătrați din acoperișul casei.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Pompierii militari bihoreni vă reamintesc măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale și uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieți omenești:
- Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
- Nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;
- Nu lăsați nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reșou, fier de călcat, lampă, televizor și altele asemenea;
- Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
- Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;
- Dacă sesizați miros de plastic topit, deconectați aparatul de la sursa de curent;
- Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reșou, aerotermă, boiler, mașină de spălat etc.). Alocați fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
- Atunci când plecați de acasă pentru câteva ore, deconectați consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiți prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentării cu energie electrică, nu ezitați să deconectați consumatorii electrici de fiecare dată când petreceți mai mult timp în afara casei.
- Nu blocați copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcțiune;
- Dacă în clădirea în care locuiți nu există senzori pentru fum și incendiu, puteți face singur aceasta achiziție pentru o mai bună protecție. Dacă aveți deja un sistem de acest gen, verificați periodic funcționalitatea sa, precum și starea bateriilor.
- Păstrați la îndemână un stingător cu pulbere și verificați valabilitatea acestuia. În cazul în care asistați la un incendiu electric, nu folosiți niciodată o soluție lichidă pentru stingerea focului. Apelați numărul de urgență 112.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Purtător de cuvânt
Locotenent-colonel CAMELIA ROȘCA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].