logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș

Maramureș a fost gazda semnării protocolului 'Alianța Regională pentru Reconstrucția Ucrainei'

Joi, 12 iunie, în apropiere de Sighetu Marmației, la amplasamentul viitorului pod peste Tisa, Consiliul Județean Maramureș a fost gazda unui eveniment cu adevărat istoric: semnarea protocolului 'Alianța Regională pentru Reconstrucția Ucrainei', la Palatul Episcopal.

Evenimentul a reunit 12 președinți sau vicepreședinți de consilii județene din regiunile de Nord-Vest și Nord-Est ale României, reprezentanții Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Nord-Est, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, precum și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Împreună, semnatarii au transmis un semnal ferm privind implicarea autorităților locale din România în reconstrucția Ucrainei și dezvoltarea regiunilor de graniță.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a declarat: 'Suntem pe un teren cu adevărat simbolic: locul unde se construiește cel mai important pod de legătură dintre România și Ucraina - cel mai mare proiect de infrastructură de graniță realizat vreodată de Uniunea Europeană în această zonă. Protocolul semnat astăzi nu este doar o declarație de intenție, ci expresia unei voințe comune: aceea ca județele de graniță ale României să joace un rol activ în reconstrucția Ucrainei. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, în special vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și ministrului Marcel Boloș - doi oameni care înțeleg mecanismele fondurilor europene și pot susține alocarea unui sprijin financiar concret pentru comunitățile din nordul țării.

Reconstrucția Ucrainei este și o uriașă oportunitate pentru România. Fiecare euro care va fi investit în acest proces poate însemna drumuri mai bune, spitale moderne, locuri de muncă și dezvoltare economică în județe precum Maramureș, Satu Mare, Suceava, Botoșani și multe altele. Nu trebuie să fim simpli spectatori. Putem și trebuie să fim lideri în acest efort comun, să transformăm solidaritatea în rezultate concrete pentru cetățenii noștri.'

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a transmis următorul mesaj în cadrul evenimentului: 'Când județele colaborează, România crește. Astăzi s-au pus bazele unei alianțe pentru viitorul Nordului României. Este o platformă de cooperare regională care poate atrage fonduri pentru infrastructură, logistică, parteneriate economice și proiecte comune. România poate deveni un actor-cheie în reconstrucția Ucrainei, iar județele noastre de graniță pot trece din periferia Europei în centrul unui efort comun, evaluat la peste 450 de miliarde de euro. Îl felicit pe președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, și pe partenerii regionali pentru acest exemplu de leadership local cu impact național.'

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Afisari: 79

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].