Comunicat de presă - ANSVSA
13.06.2025
Informare de presă
'Zero toleranță' pentru neregulile alimentare: Controale de amploare la nivel național pentru protejarea sănătății consumatorilor și combaterea fraudelor alimentare
În perioada 13 - 30 iunie 2025, la inițiativa președintelui ANSVSA, Dr. Alexandru Bociu, se desfășoară o campanie națională de control oficial de amploare în domeniul siguranței alimentelor, igienei și trasabilității produselor alimentare.
Scopul acestor acțiuni este de a preveni apariția toxiinfecțiilor alimentare, a fraudelor alimentare și a substituirii de produse care ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor, dar și de a întări încrederea publicului în siguranța alimentelor comercializate pe teritoriul României.
Pentru a asigura eficiența și rigurozitatea controalelor, a fost constituit un colectiv temporar de lucru, coordonat de președintele ANSVSA, format din directorii executivi ai Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județele Olt, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița și din municipiul București, precum și din inspectori de specialitate din cadrul acestor structuri.
Obiectivele campaniei de control
Echipele de control vor desfășura acțiuni în unitățile înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, urmărind respectarea următoarelor cerințe esențiale:
- Respectarea cerințelor legale de înregistrare și funcționare a unităților de vânzare cu amănuntul;
- Aplicarea standardelor stricte de igienă a alimentelor și a spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare;
- Respectarea condițiilor de transport și manipulare a alimentelor, inclusiv menținerea lanțului termic;
- Protejarea produselor alimentare împotriva contaminării externe și combaterea prezenței dăunătorilor;
- Asigurarea trasabilității produselor, verificarea originii acestora și prevenirea substituției sau falsificării;
- Implementarea corectă a procedurilor HACCP și a programelor de autocontrol;
- Recoltarea de probe pentru depistarea eventualelor fraude alimentare și a înlocuirii neconforme de produse.
Măsuri hotărâte pentru protejarea consumatorilor
În situațiile în care se vor identifica nereguli sau neconformități, echipele de control vor dispune măsuri ferme, precum:
- aplicarea de sancțiuni contravenționale;
- suspendarea temporară a activității unităților neconforme;
- interzicerea desfășurării activității pentru care nu sunt îndeplinite condițiile legale;
- reținerea oficială a produselor care prezintă riscuri pentru consumatori.
Un mesaj ferm din partea ANSVSA
'Protecția sănătății publice și a intereselor consumatorilor este o prioritate pentru ANSVSA. Prin această amplă acțiune de control, dorim să transmitem un mesaj clar către operatorii din sectorul alimentar: respectarea legislației și a standardelor de siguranță alimentară nu este opțională, ci o obligație față de toți cetățenii', a declarat Dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.
Campania se înscrie într-un efort continuu al ANSVSA de a menține un înalt nivel de siguranță alimentară și de încredere a populației în alimentele comercializate în România.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].