Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Fundația Art Encounters și Galeria Jecza, organizează două evenimente de referință în luna iunie, dedicate celebrării moștenirii pedagogice și artistice a grupului SIGMA - un colectiv esențial în dezvoltarea artei contemporane și a învățământului artistic interdisciplinar din Timișoara.
Grupul SIGMA, activ în anii '70-'80, a lăsat o amprentă profundă asupra generațiilor de artiști și profesori, promovând valori precum experimentul, colaborarea, cercetarea vizuală și utilizarea noilor tehnologii în educație - principii ce continuă să structureze formarea artistică din Timișoara până în prezent.
Masa rotundă: 'Pedagogia Sigma: Mărturii și Perspective' /13 iunie, ora 17:00 /ISHO Offices 1, Timișoara
Evenimentul reunește figuri marcante ale scenei artistice locale și naționale într-un dialog despre impactul pedagogiei experimentale promovate de SIGMA, de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara până la Facultatea de Arte și Design UVT.
Invitați speciali: Constantin Flondor, Ion Gaița și Doru Tulcan - membri fondatori ai grupului SIGMA
Moderatori: Ileana Pintilie (critic de artă) și Andreea Palade Flondor
Speakeri invitați: Gabriel Kelemen, Liliana Mercioiu Popă, Andrei Rosetti, Mihaela Lichiardopol
Expoziția: 'Experimente Pedagogice'/ 11 - 16 iunie, ora 10.00-18.00/ Galeria Mansarda Facultate de Arte și Design UVT /str. Oituz nr. 4 Timișoara
Expoziția propune o cartografiere vizuală a influenței pedagogiei SIGMA, reflectată în lucrările actualilor studenți ai FAD UVT, coordonați de o echipă de profesori-artisti ce duc mai departe spiritul experimental și colaborativ al grupului.
Coordonatori lucrări: Daniela Catona, Liliana Popă, Silvia Trion, Luisa Palade, Hedy M-Kiss, Mădălin Mărienuț, Vică Adorian, Eniko Szucz, Iosif Mihailo, Andreea Palade Flondor
Concept curatorial: Andreea Palade Flondor, Gabriela Robeci
Design grafic: Claudia Feți.
Organizator: Diana Andreescu
Vă așteptam cu drag să fiți parte dintr-un moment de reflecție, celebrare și continuitate culturală în spiritul SIGMA.
Evenimentul este organizat de CCCADD și CICASP din cadrul FAD-UVT, în colaborare cu Fundația Art Encounters și Galeria Jecza.
Pentru informații suplimentare: [email protected], www.arte.uvt.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].