Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Măsuri de siguranță la scăldat
Nouă persoane și-au pierdut viața, în ultimii ani, în timp ce se aflau la pescuit sau la scăldat, în județul Giurgiu. Dunăre, Malu Roșu, Canalul Plantelor și râul Argeș sunt patru dintre locurile în care s-au produs tragediile.
Vara îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în Dunăre, râuri, iazuri, lacuri sau în mare.
De cele mai multe ori, tragediile la scăldat se produc, fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.
Din acest motiv, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la pescuit sau la scăldat:
- frecventați doar locurile special amenajate pentru înot și scăldat;
- evitați scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- evitați să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu știți să înotați;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții;
- nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.
Este esențial ca, în cazul unei persoane aflate în pericol de înec, intervenția să fie rapidă. De multe ori, persoana aflată în dificultate trece neobservată, deoarece nu poate striga după ajutor, chiar dacă se află în apropierea prietenilor, a familiei sau a unei zone de siguranță.
Există semne specifice care indică iminența înecului, dincolo de mișcările involuntare ale brațelor la suprafața apei. De exemplu:
- persoana lasă capul pe spate, cu gura deschisă, încercând cu dificultate să respire;
- gura se poate afla la nivelul apei, fără ca persoana să reacționeze;
- persoana poate părea că plutește nemișcată, cu privirea pierdută sau capul lăsat în jos.
În astfel de situații, este vital ca intervenția să fie făcută doar de cineva care știe să înoate foarte bine și este pregătit să acorde ajutor, fără a-și pune propria viață în pericol.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].