Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Mihai Viteazul' al Județului Covasna
Exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren - tip JOINT, cu declanșarea Planului Roșu de Intervenție
Astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Mihai Viteazul' al Județului Covasna a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren - tip JOINT, organizat la nivelul zonei de competență, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident major la un obiectiv sursă de risc chimic.
Exercițiul a avut loc la un operator economic, obiectiv clasificat ca sursă de risc chimic, și a avut ca scop antrenarea structurilor de intervenție în cazul producerii unor evenimente cu potențial major: accidente, avarii, explozii și incendii, în activități de transport și depozitare a substanțelor periculoase.
Scenariul a presupus simularea unui cumul de situații tactice complexe, cu impact semnificativ asupra siguranței populației, personalului operatorului economic și mediului înconjurător.
- Forțele și mijloacele participante au fost:
- Structuri de intervenție în situații de urgență:
* Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Mihai Viteazul' al județului Covasna
* Detașamentul de Pompieri Sfântu Gheorghe
* Detașamentul de Pompieri Târgu Secuiesc
* Stația de Pompieri Întorsura Buzăului
* Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Țara Bârsei' al județului Brașov - cu autospeciala de intervenție CBRN, autospeciala de transport roboți și doi roboți de sprijin operațional: unul electric, utilizat pentru evacuarea fumului și gazelor, și unul termic, destinat protecției vecinătăților aflate în zona de risc.
Resurse medicale de urgență:
* Serviciul de Ambulanță Județean Covasna
* Serviciul Privat de Ambulanță 'David'
* Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență 'Dr. Fogolyan Kristof' Sfântu Gheorghe
* Direcția de Sănătate Publică Covasna
- Structuri de ordine publică și siguranță:
* Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
* Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna
Structuri de protecția mediului:
* Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Covasna
* Agenția pentru Protecția Mediului Covasna
Totodată, s-a remarcat participarea activă a personalului și structurilor specializate ale operatorului economic, care au colaborat eficient cu forțele de intervenție în toate etapele exercițiului.
Exercițiile de acest tip sunt esențiale pentru consolidarea capacității de reacție în situații reale și pentru perfecționarea modului de acțiune al tuturor structurilor cu atribuții în domeniul gestionării situațiilor de urgență.
Mulțumim tuturor instituțiilor participante și personalului implicat pentru efortul susținut, profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă pe parcursul desfășurării exercițiului.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].