Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
'CRYPTO WAVE' - 32 DE PERCHEZIȚII, ÎNTR-O CAUZÃ DE FRAUDÃ INFORMATICÃ ȘI ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Astăzi, 12 iunie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Galați - Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, au pus în executare 32 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Dâmbovița și Constanța, într-o cauză denumită generic 'CRYPTO WAVE', instrumentată sub egida EUROJUST, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică cu consecințe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor.
Video- https://youtu.be/pPqzAZ8nfL8
Din probele administrate a rezultat că, pe teritoriile Republicii Moldova și României, ar fi fost constituită o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale prin săvârșirea de infracțiuni informatice.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că gruparea de criminalitate organizată ar fi dezvoltat un mecanism prin care ar fi asigurat primirea, schimbarea sau transferul unor sume importante de bani, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, dar și pentru a ajuta membrii grupului infracțional să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
În acest sens, persoanele în cauză ar fi creat un mod de operare complex, cu caracter transnațional, cooptând persoane de pe teritoriul național, precum și entități (persoane fizice și juridice) de pe teritoriile U.E. (Spania, Cehia, Germania, Țările de Jos, Italia) și Marii Britanii, care ar fi fost implicate activ în primirea, schimbarea sau transferul unor sume importante de bani, cunoscând că acestea ar proveni din săvârșirea de infracțiuni.
Banii obținuți de la persoanele vătămate prin atacuri informatice de tip phishing și man în the midlle sau prin fraude pe site-uri cunoscute de shopping, s. a ar fi fost transferați, inițial, pentru o scurtă perioadă de timp, de membrii palierului 'tehnic' ai structurii infracționale, în conturile unor persoane juridice înființate pe teritoriile Spaniei, Italiei și Germaniei, de către persoane racolate de membrii constituenți ai structurii infracționale.
În paralel, persoanele în cauză din palierul de conducere ar fi organizat primirea sumelor de bani, pe teritoriul României, prin racolarea unui număr important de persoane, pe care le-ar fi determinat să-și deschidă la diferite unități bancare și să le pună la dispoziție conturi, cardurile atașate acestora, precum și terminalele mobile pe care erau instalate aplicațiile de mobile banking prin care s-au efectuat transferuri de fonduri financiare ori deschiderea altor conturi în regim online.
În activitatea infracțională, atât pentru înființarea firmelor destinate colectării sumelor de bani, cât și pentru crearea de conturi bancare, au fost folosite și documente false.
Actele de urmărire penală au reliefat faptul că, în cea mai mare parte, sumele primite sau transferate prin utilizarea conturilor bancare ar fi avut, ca destinație, platformele de tranzacționare a unor monede virtuale.
Au fost identificate peste 30 de victime (societăți comerciale și persoane fizice), prejudiciul fiind estimat la 2 milioane de euro.
Simultan, au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unui acord de constituire a unei echipe comună de anchetă, încheiat în cursul lunii martie 2025, sub egida EUROJUST.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].