Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (S.O.S. România)
România are nevoie de justiție fiscală, nu de poveri suplimentare pentru români
Deputata Raisa Enachi a susținut, astăzi, în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin care a condamnat ferm direcția greșită a discuțiilor purtate, în prezent, pentru formarea noului guvern, axate pe poveri suplimentare pentru cetățeni, în timp ce marea problemă a evaziunii fiscale rămâne ignorată.
Potrivit estimărilor oficiale, evaziunea fiscală se ridică la 10-15% din PIB, adică între 20 și 33 de miliarde de euro anual! Aceste sume, pierdute an de an, subminează direct capacitatea statului de a asigura servicii publice esențiale - spitale moderne, școli sigure, drumuri decente. Este inacceptabil ca marii evazioniști să prospere nestingheriți, în timp ce pensionarii și salariații sunt puși să plătească nota de plată a unei administrații fiscale care refuză să-și facă treaba, a declarat deputata Raisa Enachi.
În schimb, ce vedem? Se discută despre taxe pe pensii de 2.500 de lei, adică despre a lua de la bătrâni, în timp ce marii evazioniști prosperă nestingheriți. Se vorbește despre majorarea TVA, ceea ce înseamnă scumpiri în lanț pentru toată populația, de la pâine, lapte și medicamente, până la toate serviciile esențiale. Despre profiturile uriașe ale firmelor care ocolesc legea fiscal, tăcere totală, a afirmat deputata de Vaslui, Raisa Enachi.
Doamna deputat Raisa Enachi atrage atenția că este o rușine națională ca într-un stat membru al Uniunii Europene să se moară cu ordinul de protecție în buzunar, să se închidă spitale în zone sărace, să nu existe fonduri pentru masa caldă în școli, în timp ce evazioniștii sunt tratați cu indiferență sau chiar complicitate instituțională.
Dacă aceste negocieri pentru formarea noului guvern nu includ măsuri clare pentru combaterea evaziunii fiscale, destructurarea rețelelor de protecție din instituții și digitalizarea reală a ANAF, atunci vom avea, din nou, o guvernare împotriva celor mulți și un nou pact între privilegiați, a subliniat deputata.
În finalul declarației, deputata Raisa Enachi a transmis că România nu are nevoie de un guvern care să perpetueze vechiul jaf. România are nevoie de responsabilitate reală și de un stat care să nu mai confunde disciplina fiscală cu nedreptatea socială.
Deputat de Vaslui
Raisa Enachi
11 iunie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].