Comunicat de presă - Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului'
Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului', în parteneriat cu Asociația Culturală 'Arta Sonoră', vă invită sâmbătă, 14 iunie 2025, ora 16:00, la un recital de chitară de excepție susținut de chitaristul Mircea Oaneș, alături de tinerii săi discipoli, Mihnea Bălțatu și David Gojkovic.
Mircea Oaneș este una dintre cele mai active și influente figuri ale chitarei clasice din România, atât ca interpret, cât și ca profesor și organizator de evenimente culturale de anvergură. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București și doctorand al Școlii Doctorale 'Constantin Brăiloiu', Oaneș formează noi generații de muzicieni la Colegiul Național de Muzică 'George Enescu'.
Distins cu numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, este totodată co-organizator al Festivalului Internațional de Chitară de la Sinaia și al Festivalului Internațional 'Eduard Pamfil', două dintre cele mai importante manifestări dedicate chitarei clasice din România. Cu o activitate concertistică intensă, pe scene de prestigiu din țară și străinătate, Mircea Oaneș se remarcă prin versatilitate și dedicare, fiind un nume de referință în peisajul muzical românesc contemporan.
Evenimentul promite o incursiune muzicală captivantă, sub semnul excelenței și al pasiunii pentru chitară clasică.
În spiritul incluziunii, recitalul este accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități vizuale, pentru a oferi tuturor iubitorilor de muzică oportunitatea de a se bucura de acest moment artistic deosebit.
Intrarea la recital este este liberă!
Parteneri media: AGERPRES, Amos News, Radio Trinitas, Jurnal de București.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].