logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Cenntrul de Proiecte al Municipiului Timișoara

Programul săptămânii 11 - 15 iunie, la Cinema Studio

Fii călător în timp și experimentează cinemaul la înălțime, în această săptămână, la Studio! Ești transportat prin diferite epoci și povești, din secolul al XVIII-lea până în prezent, cu filme de Luchino Visconti, Radu Jude sau Sean Baker. În plus, sunt prevăzute încă trei proiecții în aer liber, pentru care sperăm că ai bilet, pentru că sunt deja sold out.

Miercuri, nu rata ultima întâlnire a cineclubului Film After School dinainte de vacanță. Liceenii au ales THE FLORIDA PROJECT - un film realizat de Sean Baker înainte de Anora, vedeta Oscarurilor din acest an. O fabulă realistă în culori pastel despre nevinovăție, fericire și iubire familială în comunitățile de la marginea parcului de distracții Disney World. Toată lumea este binevenită la vizionare și discuția de după!

De vineri până duminică, mergi să descoperi trei filme de Radu Jude, înainte de lansarea ultimului său film premiat la Berlin: AFERIM! - o odisee prin România secolului al XIX-lea, care abordează unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria țării, sclavia romilor; TOATÃ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRÃ - o comedie dramatică deconcertantă despre familie și ÎMI ESTE INDIFERENT DACÃ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI - o satiră despre mitologii naționaliste și amnezie istorică.

Sâmbătă după-amiază, este proiectat ultimul film din Restrospectiva Luchino Visconti de la Ceau, Cineclub! Plasat în mijlocul aristocrației decadente a Europei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, INOCENTUL îl are în centru pe Tullio Hermill, un aristocrat șovin care se reîndrăgostește de soția sa după ce bănuiește că i-a fost infidelă.

Dacă le-ai tot ratat, mai regăsești în program înduioșătorul MAIA - PORTRET CU MAINI realizat de Alexandra Gulea pentru a recupera amintirea bunicii sale aromâne, dar și DESTINE ÎN DERIVÄ‚ - o poveste epică despre iubire, pierdere și transformare, întinsă pe două decenii de frământări sociale și emoționale, semnată de Jia Zhang-Ke.

Micii spectatori au întâlnire cu VULPOIUL CEL MARE ȘI RÃU, care - spoiler alert - nu reușește să sperie pe nimeni, dar stârnește la tot pasul hohote de râs. Filmul va rula în variantă subtitrată, în colaborare cu Institutul Francez.

Programul săptămânii 12 - 15 iunie, la Cinema Timiș

Atmosferă (f)estivală, în weekend, la Timiș! Are loc pentru prima dată o mică ediție American Independent Film Festival la Timișoara și poți vedea în exclusivitate filmul din deschiderea TIFF. În plus, ești introdus și în lumea lui Cezanne, printr-un nou documentar din seria Mari pictori pe ecran și ești așteptat și cu alte filme recente.

Dacă nu poți fi la Cluj vineri, pentru deschiderea celui mai mare festival de film din România, ești așteptat la Timiș să vezi în exclusivitate CHRISTY, filmul din deschiderea TIFF, în aceeași seară cu publicul prezent la ceremonia de gală. Descoperă o poveste emoționantă despre puterea de a o lua de la capăt, proaspăt premiată la Berlinale 2025.

De vineri până duminică, La American Independent Film Festival ai parte de trei întâlniri de neratat: cu Pamela Anderson în THE LAST SHOWGIRL - o poveste despre renaștere și identitate semnată de Gia Coppola; cu ultimul Wes Anderson, THE PHOENICIAN SCHEME - un thriller sofisticat despre corupție și dileme morale, cu o distribuție de excepție, proaspăt prezentat la Cannes; precum și cu regretatul Gene Hackman, în clasicul THE CONVERSATION al lui Francis Ford Coppola.

Seria Marilor pictori pe ecran continuă joi cu CAZANNE: PORTRETELE UNEI VIEȚI. Vei fi purtat prin locurile în care a trăit și a creat unul dintre cei mai puțin cunoscuți artiști impresioniști, dar și unul dintre cei mai importanți, ghidat de experți și curatori de la MoMA din New York și Musee d'Orsay din Paris.

Sâmbătă și duminică, e timpul pentru aventură și acțiune, cu noi proiecții din KARATE KID: LEGENDE și CUM SÄ ÎȚI DRESEZI DRAGONUL.

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].