Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Fără obiecte improvizate pentru rezervarea locurilor de parcare: Până la 2.500 lei amendă pentru cei care blochează ilegal domeniul public
Primăria Sectorului 1 are o poziție categorică împotriva tuturor formelor de ocupare abuzivă a domeniului public. Instalarea de balize, jaloane auto, cauciucuri, paleți din lemn sau alte obiecte improvizate în fața imobilelor, în scopul rezervării neautorizate a unor locuri de parcare, este ilegală și va fi sancționată în mod corespunzător.
Potrivit Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 75/2025 privind aprobarea Regulamentului pentru îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea Sectorului 1 al Municipiului București sunt instituite noi tipuri de contravenții. Astfel, amplasarea oricărui timp de indicatoare, dispozitive, marcaje sau înscrisuri pe domeniul public/privat sau la limita de proprietate, care să indice sau să sugereze rezervarea locului de parcare, este ilegală.
Încălcarea acestei hotărâri atrage după sine amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice. Dispozitivele găsite pe domeniul public vor fi ridicate.
În acest context, Poliția Locală Sector 1 desfășoară în aceste zile o campanie de informare, concomitent cu intensificarea acțiunilor de control.
Reamintim că domeniul public este un bun al întregii comunități și nu poate fi ocupat, delimitat sau transformat într-un spațiu cu utilizare exclusivă. Astfel de acțiuni contravin normelor legale și principiilor de conviețuire civilizată.
Cetățenii care observă astfel de situații pot sesiza direct Poliția Locală Sector 1 la numărul de dispecerat 021.9540, disponibil non stop, pentru semnalarea în timp real a abaterilor de acest tip.
Serviciul Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].