Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
Acțiuni organizate de Ziua Mondială a Mediului
Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, Primăria Municipiului București, alături de partenerii instituționali și organizații dedicate protecției naturii, derulează proiectul 'Copiii în armonie cu natura', în cadrul programului 'Casa Pământului'.
Proiectul urmărește formarea de abilități și comportamente responsabile față de mediul înconjurător, prin implicarea tinerei generații în activități educative cu tematică ecologică.
Astfel, astăzi, 5 iunie, în Parcul Regele Mihai I al României, sunt organizate activități de agrement (tururi cu vaporașul), ateliere de mediu, demonstrații de prim ajutor, completate cu vizitarea gratuită a expoziției permanente a Muzeului Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'.
Totodată, în Foișorul pentru Muzică de Promenadă, publicul este invitat la un spectacol de muzică de fanfară susținut de Corpul Muzicii Reprezentative al Jandarmeriei Române. Accesul la concert este liber.
Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului București, prin Direcția de Mediu - Serviciul Ecologie Urbană, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa', Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, Administrația Națională 'Apele Române', Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Societatea Națională de Cruce Roșie din România - Filialele București Sector 1 și Sector 4, și Asociația Pădurea Copiilor.
Un nou traseu tematic în Parcul Tineretului, dedicat biodiversității urbane
Tot cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, Asociația Parcul Natural Văcărești a amenajat în Parcul Tineretului un nou traseu tematic, pe malul Insulei. Traseul include panouri informative despre istoria parcului și speciile care trăiesc aici: păsări, insecte, amfibieni și mamifere mici - viețuitoare discrete, dar atât de importante pentru echilibrul natural.
Tot aici, în această primăvară, a fost plantată o pajiște urbană de peste 1.000 mp - un adevărat refugiu pentru fluturi, albine și alți polenizatori.
Acțiunile din Parcul Tineretului sunt realizate împreună cu ALPAB.
Direcția de Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.