Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține dialogul profesional în comunitate, fiind singura instituție de învățământ superior parteneră în cadrul evenimentului 'Business Days Timișoara 2025'
Universitatea de Vest din Timișoara susține cu fermitate inițiativele care construiesc viitorul prin educație relevantă, leadership autentic și dialog profesional. În cadrul acestei strategii de dezvoltare, UVT este partener educațional exclusiv într-un eveniment de referință pentru mediul de afaceri din România, 'Business DaysTimisoara 2025', fiind singura instituție de învățământ superior prezentă în această calitate în cadrul evenimentului.
Atractivitatea întâlnirilor profesionale propuse de 'Business Days', o serie ajunsă la ediția cu numărul 51, este indicată prin tradiția celor 15 ani investiți cu pasiune în dezvoltarea mediului economic din România și în consolidarea culturii antreprenoriale. În tot acest timp, au fost organizate 350 de evenimente, cu peste 45.000 de participanți, antreprenori, manageri, profesioniști și tineri, implicați alături de platforma și proiectele Business Days.
Evenimentul de la Timișoara, din 18 iunie, va fi organizat la Iulius Congress Hall Timișoara, și va propune un conținut de top, prezentat de antreprenori, CEO și experți cu impact real. În plus, sunt garantate oportunități de networking premium, pentru conexiuni valoroase în contexte relevante, dar și ocazii de implicare în workshopuri aplicate, unde agenda dezbaterilor va cuprinde subiecte legate de leadership, marketing, vânzări și cultură organizațională.
Ediția 'Business Days Timișoara 2025' va însemna întâlniri cu clienți, parteneri strategici, peste 600 de participanți, antreprenori vizionari, manageri de top din industrii-cheie, investitori și lideri de opinie din toată țara. Vor fi întâlniri directe cu cei 45 de speakeri de top, un cadru ideal pentru cele mai valoroase experiențe de învățare aplicate în business, în care se construiesc relații, se împărtășesc lecții autentice și se conturează direcțiile viitorului economic.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'În comunitatea UVT a devenit tot mai important să menținem și să dezvoltăm parteneriatele cu liderii vizionari din economia reală, spre care se îndreaptă și aspirațiile profesionale ale studenților și absolvenților noștri. Considerăm că prin parteneriatul strategic stabilit între UVT și platforma de comunicare profesională oferită de evenimentele Business Day ne atingem un obiectiv esențial, acela de a reprezenta învățământul superior timișorean, racordat la alianțele de universități europene, în cadrul comunității de business, un spațiu al oamenilor de mare valoare, modele pentru studenții și absolvenții UVT.'
Detaliile despre program și biletele de participare la eveniment se regăsesc pe platforma https://content.businessdays.ro/timisoara-2025
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
https://uvt.ro/ro/
https://uvt.ro/ro/dcimi/comunicate-de-presa/
https://www.facebook.com/uvtromania
http://univ-unita.eu/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].