logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 28.05.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect infracțiunile de: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., (faptă din data de 14.11.2024);

Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. (faptă din data de 14.11.2024); punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 4 C.pen., (faptă din data de 25.11.2024); conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. (faptă din data de 25.11.2024); conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., (faptă din data de 25.11.2024); toate cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., raportat la art. 43 alin. 5 C.pen., precum și cu aplicarea art. 38 alin. 1 și alin. 2 C.pen.,

În cauză, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B.G.D. pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate.

Din probatoriul administrat de procuror a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 14.11.2024, în jurul orelor 18.10, inculpatul B.G.D. a condus autoturismul marca MITSUBISHI, de culoare verde închis, respectiv pe raza localității Valea Timișului, com. Buchin, jud. Caraș-Severin, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie auto-moto, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/ l alcool pur în sânge, respectiv de 1,84 g‰ (un întreg și optzeci și patru) la proba I, ora recoltării 19:10, iar la proba II, ora recoltării 20:10, o alcoolemie de 1,67 ‰ (un întreg și șaizeci și șapte).

Ulterior, la data de 25.11.2024, în jurul orelor 13.40, inculpatul B.G.D. a condus autoturismul marca MITSUBISHI, de culoare verde închis, pe un drum public deschis traficului rutier DJ608C, respectiv pe raza localității Valea Timișului, com. Buchin, jud. Caraș-Severin, neînmatriculat (având plăcuțele cu numărul de înmatriculare retrase), fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie auto-moto, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g ‰ l alcool pur în sânge, respectiv 2,23 g‰ (doi întreg și douăzeci și trei) la proba I, ora recoltării 14:35, iar la proba II oră, recoltării 15:35, o alcoolemie de 1,98 g‰ (un întreg și nouăzeci și opt).

Menționăm că rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă Soluționare Judecătoriei Caransebeș.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură Penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație
Care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Purtător de cuvânt

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].