logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Instituția Prefectului - Județul Harghita

SITUAȚIE DE URGENȚÃ - ZONA PRAID/ALBIA RÂULUI CORUND

În această dimineață, la sediul Minei Praid a avut loc o ședință operativă condusă de Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. În cadrul acestei ședințe au fost stabilite acțiunile concrete, care vor fi derulate de instituțiile care gestionează situația de urgență de la Praid, în special Salrom și Administrația Națională Apele Române.

- De asemenea, s-au semnat documentele de începere a lucrărilor, procesul verbal de predare-primire a amplasamentului către constructor și au fost stabilite direcțiile de acțiune.
- Au început lucrările pentru realizarea devierii, temporare, a cursului pârâului Corund.
- Constructorul a transmis că lucrările de deviere a pârâului Corund pe țevi corugate Dn2000, ancorate în versant, vor fi finalizate până la data de 1 iulie 2025.
- În cursul zilei de astăzi vor sosi 8 experți internaționali, ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă. Aceștia vor desfășura activități, împreună cu experți români, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru punerea în siguranță a zonei și pentru diminuarea riscurilor.
- Echipele de experți vor utiliza senzori și echipamente avansate pentru a monitoriza parametrii apei și stabilitatea structurală a elementelor de rezistență a minei.
- Guvernul a aprobat ieri, într-o ședință extraordinară, suma de 300.000.000 lei pentru refacerea habitatului minei și compensații pentru agenții economici afectați.
- Mai mult, la fața locului va fi prezent un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru a verifica desfășurarea lucrărilor în condiții de securitate și sănătate în muncă.
- Operatorul regional de apă a comunicat că apa furnizată în comună Praid este potabilă și sigură pentru consum casnic, conform analizelor efectuate în lunile mai și iunie. Captarea apei se face în amonte de perimetrul minier și nu este afectată de situația actuală.
- Administrația Bazinală de Apă Mureș efectuează evacuări controlate din acumularea de la Bezid, județul Mureș, pentru a reduce nivelul concentrației de sare din râul Târnava Mică, după ce la Târnăveni s-au înregistrat valori duble față de limita admisă pentru apă potabilă.
- Nu au fost identificate valori peste limitele admise ale gazelor care ies din Salina Praid, conform rezultatelor interpretate.
- Autoritățile locale caută soluții pentru identificarea potențialelor locații de stocare a apelor care vor fi extrase controlat din mină, atunci când situația o va impune.
- Restricțiile rămân valabile. Sunt menținute filtre fixe și patrule din cadrul MAI, iar accesul în zona afectată este restricționat.

Instituția Prefectului - Județul Harghita
tel. /fax: 0266.371.114

Afisari: 108

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].