Tăierea cercetării înseamnă tăierea viitorului. România nu poate supraviețui fără știință.

Deputat AUR Silviu-Octavian Gurlui: Stop distrugerii Programului NUCLEU! Respect pentru inteligența României!

Deputatul Silviu-Octavian Gurlui reacționează ferm față de o propunere atribuită deputatului USR Claudiu Năsui, care vizează tăierea finanțării Programelor NUCLEU și a proiectelor de cercetare publică din România, însoțită de ideea ca institutele de cercetare să 'se autofinanțeze din servicii prestate'.

'Când lovești cercetarea, lovești viitorul. Nu există nicio țară care să fi progresat distrugându-și știința.' - afirmă deputatul Gurlui, cercetător și profesor universitar.

Programele NUCLEU nu sunt risipă bugetară - sunt firul de oxigen care ține în viață laboratoarele, institutele și mii de oameni de știință care încă mai luptă în România, deși sunt printre cel mai prost plătiți din Europa. Fără aceste programe, nu mai există nici cercetare fundamentală, nici generații noi de doctoranzi, nici infrastructură științifică funcțională.

Deputatul Gurlui atrage atenția și asupra demersului recent al Ministerului Educației și Cercetării de a evalua și ierarhiza cercetarea românească, într-un context de subfinanțare cronică. Este un demers necesar, dar făcut într-un moment complet neproductiv și profund nedrept. Majoritatea instituțiilor de cercetare din România au fost lăsate să supraviețuiască pe bugete de avarie, prin împrumuturi private, improvizație și autofinanțare. În aceste condiții, nu poți vorbi de calitate reală și competitivitate, pentru că nu ai avut niciodată condiții normale. Să clasifici institutele după ani de austeritate înseamnă să pedepsești victimele sistemului.

O evaluare națională onestă poate fi realizată abia după ce România alocă cel puțin 1% din PIB pentru cercetare, asigură mentenanța infrastructurii, salarii decente, formare continuă și colaborare internațională. Numai într-un climat de stabilitate pot fi măsurate performanțele reale.

De asemenea, trebuie subliniat că multe dintre infrastructurile de cercetare din România sunt acum la nivelul celor existente în state europene avansate, iar în unele cazuri chiar le depășesc. În ultimii ani s-au făcut investiții majore în echipamente, clădiri și platforme tehnologice. Din păcate, în contrast cu aceste realizări materiale, investiția în resursa umană și în mentenanța acestor echipamente a rămas precară.

Nu există fonduri suficiente pentru operare, întreținere sau formare continuă, iar lipsa unei finanțări predictibile face imposibilă dezvoltarea sustenabilă.

Tinerii cercetători sunt cei mai afectați: nu există programe reale de sprijin, accesul la proiecte naționale este greoi și incert, iar apelurile pentru finanțare apar haotic, fără termene clare, fără coerență de la un an la altul. Această lipsă de predictibilitate alungă generația tânără din cercetare, exact în momentul în care România are cea mai mare nevoie de ea.

În prezent, nu există niciun fel de motivație reală pentru tinerii cercetători, pentru asistenți, pentru cei care aspiră la performanță în România să rămână în această țară. Sunt sufocați de un sistem birocratic, umiliți în propria lor profesie, lipsiți de predictibilitate și de minimul sprijin instituțional. Nu există fonduri dedicate pentru dezvoltarea laboratoarelor, pentru mentenanța echipamentelor, pentru participarea la conferințe internaționale, pentru publicarea rezultatelor sau pentru construirea unor infrastructuri de cercetare durabile. De la un an la altul, fiecare guvern vine cu propriile schimbări, dar bugetul cercetării rămâne plafonat. Această instabilitate face imposibilă orice strategie serioasă și condamnă la stagnare întreaga cercetare românească.

De asemenea, parteneriatele internaționale și strategia României în aceste colaborări sunt profund afectate. Incertitudinea bugetară și lipsa unui angajament real față de cercetare pun în pericol implicarea țării noastre în marile proiecte științifice globale. România riscă să-și piardă și bruma de prestigiu și credibilitate câștigată cu greu în cadrul rețelelor internaționale de cercetare. Promisiunile făcute de guvernele succesive nu sunt onorate, iar imaginea cercetării românești este afectată ireparabil în ochii partenerilor externi.

Cum poate Ministerul Educației și Cercetării să pretindă cercetare de profunzime și calitate în învățământul superior sau în institutele de cercetare, când în învățământul preuniversitar românesc noțiunea de laborator a fost aproape complet desființată? În cele mai multe școli din România, laboratoarele de fizică, chimie, biologie sau științe aplicate au fost abandonate, sunt subdotate sau transformate în săli de clasă. Experimentele reale, observarea directă, manipularea, formarea gândirii critice și a curiozității științifice - au fost eliminate din educația de bază. În locul lor, s-a introdus digitalizarea, informatica, codarea - domenii esențiale, dar insuficiente dacă nu sunt completate de contactul direct cu realitatea fizică, cu fenomenele naturale, cu instrumentele științifice.

Fără laboratoare, nu ai cercetători. Fără experiență practică în școală, nu poți pretinde excelență în universitate. România nu va avea cercetare de vârf cât timp elevii cresc fără acces la infrastructura elementară a științei: bancuri de laborator, instrumente de măsură, materiale experimentale, ghidaj aplicat. Nu putem cere rezultate de top în cercetare, dacă sistemul nu investește în cultura experimentului încă de la clasele primare și gimnaziale. Este nevoie de o revoluție tăcută a educației aplicate - o reinvestire serioasă în laboratoarele din școli, licee și colegii. Este nevoie de politici clare, buget susținut și de respect real pentru profesori și elevi.

Cu toții suntem de acord că România are nevoie de rigoare, de cercetare de profunzime, de cercetare fundamentală și aplicativă, de rezultate și de poziții onorante in topuri valorice. Dar toate acestea nu pot exista fără implicarea directă a guvernelor, fără implicarea întregii societăți în investiția în oameni, în infrastructură, în proiecte de anvergură care pot ridica România pe harta științifică a lumii.

Este limpede că avem nevoie de un cadru legislativ adecvat, de o bugetare reală și predictibilă, pentru că cercetătorii de vârf ai României aduc cinste acestei țări și sunt extrem de bine cotați în orice laborator internațional. Asta înseamnă că nu oamenii din sistem sunt problema, ci modul în care statul îi tratează și îi finanțează. Investind în cercetători, investim în demnitatea noastră națională și în viitorul nostru.

România are în prezent cel mai mic număr de cercetători la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană - o problemă gravă și profundă, care nu poate fi ignorată. Dacă nu sunt luate măsuri urgente, clare și consistente pentru a-i susține, pentru a-i motiva să rămână, pentru a-i sprijini real, România își va pierde inteligența colectivă și capacitatea de dezvoltare durabilă.

În marile democrații, cercetarea este considerată un pilon strategic, protejat legislativ și bugetat cu responsabilitate.

Franța alocă anual peste 20 de miliarde de euro pentru cercetarea publică, prin CNRS, universități și institute aplicative, cu finanțare garantată prin lege și recunoscută ca fundament al suveranității naționale. Fiecare tentativă de tăiere bugetară a fost întâmpinată cu proteste masive din partea mediului academic și economic.

Germania investește peste 110 miliarde de euro anual în cercetare și dezvoltare, cu finanțări multianuale acordate institutelor Max Planck, Fraunhofer și universităților, inclusiv pentru proiecte fără aplicabilitate imediată.

Elveția, prin Swiss National Science Foundation, oferă stabilitate pe cicluri de patru ani, considerând fiecare franc investit o garanție de competitivitate și prestigiu.

Statele Unite investesc anual peste 200 miliarde de dolari în cercetare prin agenții federale precum NSF, NIH sau DARPA, tratând știința drept componentă esențială a securității și liderului global.

Marea Britanie, prin UKRI, asigură finanțări de bază consistente universităților și institutelor strategice, dincolo de competițiile de proiecte.

România, în schimb, alocă sub 0,2% din PIB cercetării publice și menține institutele într-un regim de improvizație și incertitudine. O eventuală tăiere a Programelor NUCLEU ar însemna nu doar blocarea cercetării fundamentale, ci și închiderea laboratoarelor, abandonarea tinerilor doctoranzi, pierderea capitalului uman și colapsul colaborărilor internaționale.

România nu își poate permite această ruptură. Cercetarea nu este un moft - este o formă de supraviețuire națională.

Silviu-Octavian Gurlui
Deputat AUR