Comunicat de presă - Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu
Mai multe locuri subvenționate pentru Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu la admiterea din acest an Senatul ULBS a aprobat, prin Hotărârea de Senat 2982/ 29.05.2025, o cifră de școlarizare de 7128 de locuri pentru admiterea din anul universitar 2025-2026.
Dintre acestea, un număr de 2800 sunt locuri fără taxă, pentru programele de licență și master. Locurile subvenționate de la bugetul de stat sunt cu 50 mai multe față de 2024, ceea ce indică o validare a performanțelor ULBS din anul precedent. Universitatea va acordă și în acest an, din finanțare proprie, 72 de burse de studiu pentru programele de licență și 56 de burse de studiu pentru programele de master.
În total, oferta educațională pentru anul universitar 2025-2026 cuprinde aproape 6000 de locuri pentru programele de licență și master, cu și fără taxă. Acestora li se adaugă cele 1000 de locuri alocate învățământului la distanță și 60 pentru învățământul cu frecvență redusă (IFR), destinate programelor de licență. Alte 150 de locuri sunt alocate studiilor de master, pentru forma de învățământ la distanță (ID).
Preînscrierile, respectiv înscrierile, sunt în plină desfășurare, la toate facultățile din cadrul ULBS, la formă de învățământ cu frecvență.
Toate informațiile privind admiterea, inclusiv calendarul care prezintă fiecare etapă a acestui proces, sunt disponibile pe platforma: https://admitere.ulbsibiu.ro/.
De asemenea, linia de Call Center a ULBS dedicată admiterii este și ea operațională, de luni până vineri, între orele 9.00-14.00, la numărul 0269 / 238527.
Distribuția locurilor scoase la concurs, pentru anul universitar 2025-2026, pentru facultățile din
Cadrul ULBS, este următoarea:
FACULTATEA DE TEOLOGIE:
Licență - 109 locuri (din care 74 de locuri fără taxă)
Master - 69 de locuri (din care 44 de locuri fără taxă)
FACULTATEA DE DREPT:
Licență - 450 de locuri (din care 148 de locuri fără taxă)
Master - 340 de locuri (din care 84 de locuri fără taxă)
FACULTATEA DE LITERE ȘI ARTE:
Licență - 426 de locuri (din care 213 locuri fără taxă)
Master - 180 de locuri (din care 118 locuri fără taxă)
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE:
Licență - 775 de locuri (din care 320 locuri fără taxă)
Master - 390 de locuri (din care 187 de locuri fără taxă)
FACULTATEA DE INGINERIE:
Licență - 690 de locuri (din care 494 de locuri fără taxă)
Master - 385 de locuri (din care 231 de locuri fără taxă)
FACULTATEA DE ȘTIINȚE:
Licență - 345 de locuri (din care 205 de locuri fără taxă)
Master - 195 de locuri (din care 131 de locuri fără taxă)
FACULTATEA DE MEDICINÃ:
Licență - 520 de locuri (din care 174 de locuri fără taxă)
Master - 45 de locuri (din care 0 locuri fără taxă)
FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARÃ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI:
Licență - 211 locuri (din care 142 de locuri fără taxă)
Master - 117 de locuri (din care 65 locuri fără taxă)
Ministerul Educației
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Licență - 421 de locuri (din care 212 de locuri fără taxă)
Master - 250 de locuri (din care 143 locuri fără taxă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].