Comunicat de presă - Teatrul de Păpuși 'Puck'
A început ediția a 21-a a Festivalului Internațional Puck: 21 de spectacole în competiție, o premieră și un atelier internațional
Între 2 și 5 iunie se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional 'Puck', în care celebrăm împreună pe scenele clujene o formă de artă specială, care, făcută cu dăruire și profesionalism, e capabilă să transmită mesaje nebănuite, să lase urme în memoria afectivă a fiecărui privitor, indiferent de vârstă sau limbă nativă. Invitați din Finlanda, Germania, Spania, Ungaria și Bosnia-Herțegovina continuă dialogul început acum mai bine de două decenii cu artiști din întreaga țară, cu publicul nou și 'vechi' al teatrului de păpuși din Cluj.
Luni, 2 iunie, a început ediția din acest an a festivalului, cu spectacolul 'Casele clovnilor', prezentat de artiștii de la Teatrul Merlin din Berlin, un spectacol care a fost prezent la nenumărate festivaluri internaționale de teatru de animație din Europa, Asia, America de Nord, America de Sud.
Urmează nu mai puțin de 21 de spectacole pentru copii și adulți, un atelier internațional și o premieră a scenei independente clujene. De asemenea, programul cuprinde o expoziție deosebită, un proiect care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția din anul 2016, 'Selfie automaton', și care este expusă în premieră la Cluj, până în17 iunie 2025, în Trapeza Mănăstirii Franciscane din Cluj.
O altă noutate a ediției este Atelierul Block Theatre, susținut de Compania Ko-Koo-Mo din Finlanda, joi, 5 iunie, de la ora 11.30, în sala Studio a Teatrului de Păpuși 'Puck' din Cluj-Napoca. Block Theatre este un teatru de păpuși interactiv, o formă de muncă artistică incluzivă concentrate pe întâlnirea cu participantul, pe poveștile și dialogul care se pot experimenta și crea prin intermediul păpușilor.
Festivalul găzduiește, de asemenea, premiera spectacolului 'Dincolo de maci', în regia lui Florin Suciu, produs de Teatrul Magic Puppet. Spectacolul este un poem vizual despre memorie, pierdere și iubirea care ne definește în afara curgerii firești a timpului. Evenimentul va avea loc joi, 5 iunie, de la ora 18, la sediul Magic Puppet (Bulevardul Eroilor, nr. 16).
Juriul competiției din acest an este compus din teatrologii Roxana Croitoru, Alexandra Emma Pedestru și Octavian Szalad.
Programul celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional 'Puck' poate fi consultat aici: https://puckinternationalfestival.com/afis-program-festival-international-puck-1-2/.
Informații despre bilete:
Biletul de intrare la spectacolele prezentate în cadrul Festivalului Internațional 'Puck' costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Bilete online: https://www.entertix.ro/evenimente?s=teatrul+puck
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
Despre Teatrul de Păpuși 'Puck'
Teatrul de Păpuși 'Puck' a fost înființat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secția română, cât și la cea maghiară, precum și importante premii și nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuși 'Puck' este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituția clujeană este gazda Festivalului Internațional 'Puck', unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal 'WonderPuck', un eveniment dedicat întregii familii.
Teatrul de Păpuși PUCK
www.teatrulpuck.ro
www.facebook.com/teatrulpuck
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].