logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 02.06.2025 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus măsura controlului judiciar față de 1 inculpat, agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Arad, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În fapt, în perioada 07.03.2025-22.05.2025, inculpatul a comercializat nisip, pietriș sau pământ către diferite persoane, în schimbul unor sume de bani, efectuând personal transporturile respective, iar în data de 02.06.2025, inculpatul a deținut, fără drept, cantitatea de 14 cartușe de vânătoare, de culoare verde, calibrul 16 mm, care fac parte din categoria munițiilor letale, precum și cantitatea de 1 bucată cartuș de vânătoare, calibrul 16 mm, care face parte din categoria munițiilor letale pentru care nu poseda autorizație.

Facem precizarea că luarea măsurii controlului judiciar reprezintă o etapă a procesului penale și nu este de natură a înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].