Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
9 PERCHEZIȚII DOMICILIARE, EFECTUATE DE POLIȚIȘTI
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară.
Video - https://youtu.be/zjDHYm1y1ak
8 percheziții domiciliare sunt desfășurate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune privind asigurările, uz de fals și fals în declarații, la locuințele a 8 bărbați, cu vârste între 33 și 56 de ani, din Pitești, Ștefănești, Bradu și Suseni.
Din cercetări a reieșit că bărbații, în luna septembrie 2024, ar fi deschis un dosar de daună auto, solicitând despăgubiri de la o societate de asigurări, existând suspiciuni cu privire la avariile reclamate și la condițiile în care acestea au fost produse.
O altă percheziție domiciliară este desfășurata într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și contrafacerea unei mărci, la locuința unui bărbat, de 46 de ani, din Pitești.
În urma probatoriului administrat, a rezultat că bărbatul ar fi comercializat, la nivel național, în mediul online, produse cu efect afrodisiac, susceptibile a fi contrafăcute.
În urma perchezițiilor, 7 persoane urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri.
Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.
Precizăm că, pe întreg parcursului procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].