Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Acțiune pentru respectarea normelor de conviețuire socială
La data de 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități specifice având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor ce afectează normele de conviețuire socială, siguranța persoanelor și a bunurilor, precum și menținerea unui climat de ordine și liniște publică.
Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 8 conducători de autoturisme, fiind reținute și 5 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].