Comunicat de presă - Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Arad
Arad/ Percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează un agent de poliție
La data de 2 iunie 2025, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Arad, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Arad, în cadrul unui dosar penal care vizează un agent de poliție din cadrul IPJ Arad - Postul de Poliție Păuliș.
Mandatele de percheziție au fost efectuate la locuințele unor persoane fizice și la sediul Postului de Poliție Păuliș.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri relevante pentru cauză, 15 cartușe deținute fără autorizație și 80 de cartușe păstrate în alte locuri decât cele prevăzute de lege, precum și sumele de 120.300 de lei și 225 de euro.
Față de agentul de poliție cercetat, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].