logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Declarație de presă - Deputat AUR Valeriu Munteanu

2 iunie - Închinare Grupului Ilașcu. Apel pentru recunoașterea oficială a jertfei eroilor români de la Tiraspol

Cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la arestarea abuzivă și nedreaptă a Grupului Ilașcu de regimul separatist de la Tiraspol, Valeriu Munteanu, președintele Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, face un apel public pentru oficializarea datei de 2 iunie ca Zi a Grupului Ilașcu și recunoașterea, prin lege, a meritelor membrilor acestuia în lupta pentru apărarea identității românești în stânga Prutului.

Pe 2 iunie 1992, în plină agresiune rusească împotriva Republicii Moldova, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov-Popa au fost arestați de GRU (serviciul secret al armatei ruse), torturați și condamnați în urma unor procese-farsă, organizate de administrația separatistă de la Tiraspol.

Crimele lor, în ochii regimului de ocupație? Dragostea de neam, credința ortodoxă și loialitatea față de Tricolorul românesc.

'Grupul Ilașcu nu a fost niciodată un grup de 'teroriști', așa cum i-au numit uzurpatorii de la Tiraspol, ci un simbol viu al rezistenței românești în fața imperialismului rus. Prin suferința lor, prin refuzul de a abdica de la idealurile românești, ei au scris o pagină de neșters în istoria noastră recentă', a declarat Valeriu Munteanu.

Acesta atrage atenția că statul român a întârziat prea mult în asumarea publică și instituțională a recunoștinței față de acești martiri.

'Cer Guvernului României să identifice de urgență o formă oficială de instituire a Zilei Grupului Ilașcu și să consacre prin lege meritele excepționale ale celor cinci eroi, ca apărători ai identității naționale în fața ocupantului rus. Este un gest necesar, reparatoriu și profund simbolic pentru toți românii din Basarabia', a subliniat Munteanu.

Totodată, președintele Comisiei comune pentru integrare europeană a reamintit că autoritățile de la Chișinău, inclusiv cele actuale, poartă o vină morală pentru lipsa de acțiune în demascarea și tragerea la răspundere a regimului transnistrean pentru crimele comise împotriva acestor patrioți români.

'Memoria lor este vie. Jertfa lor ne obligă. Iar datoria noastră este să ținem sus steagul românismului în Basarabia, cu demnitate și fără compromisuri', a încheiat Valeriu Munteanu.

Deputat
Valeriu Munteanu

2 iunie 2025

Afisari: 370

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].