logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

BULETIN DE PRESÃ

În ultimele 72 de ore, polițiștii sibieni au desfășurat 26 de acțiuni punctuale și au intervenit la 200 de evenimente, dintre care 132 sesizate prin apel 112.

Pe linie rutieră, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 20 de permise de conducere și tot atâtea certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost aplicate 470 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 170.000 de lei.

Exemple semnificative:
La data de 30 mai a.c., în jurul orei 12.00, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism condus pe strada Grigore Ionescu de către un sibian, în vârstă de 57 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 mg/ l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

La data de 31 mai a.c., în jurul orei 15.00., în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic, în vârstă de 45 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 19.00, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic, în vârstă de 26 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar vehiculul condus era neînmatriculat/ neînregistrat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat/ neînregistrat.

Afisari: 138

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].