Comunicat de presă - Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage)
Invitat de prestigiu la Darvas Talks
În 7 iunie, unul din cei mai mari experți ai stilului Art Nouveau din Europa, Akos Moravanszky, va fi invitatul seriei Darvas Talks, cu o prelegere în limba engleză, intitulată 'Between Koroso and Vienna. Divergences and Convergences in Hungarian Art Nouveau' ('Între Korosfo și Viena. Divergențe și convergențe în Art Nouveau-ul maghiar').
Viena, metropola monarhiei habsburgice, a fost un loc de respingere și de atracție pentru artiștii și arhitecții maghiari. În jurul anului 1900, eforturile de a crea un stil național în Ungaria au fost concepute în contrast cu presupusul 'internaționalism' al arhitecturii vieneze contemporane. Cu toate acestea, artiști precum Jozsef Vago, Bela Lajta sau Istvan Medgyaszay au realizat o sinteză a celor două idei, folosind elemente din ambele tendințe, aparent divergente.
Akos Moravanszky este profesor emerit de teoria arhitecturii la Institutul gta (Institutul pentru istoria și teoria arhitecturii) al ETH Zurich. Este absolvent al Universității Tehnice din Budapesta, Ungaria. După doctoratul său la Universitatea Tehnică din Viena, a fost cercetător invitat la Zentralinstitut fur Kunstgeschichte din Munchen (1986-1988), cercetător asociat la Getty Center din Santa Monica, California (1989-1991), profesor invitat la M.I.T. din Cambridge, Massachusetts (1991-1996) și profesor invitat la Universitatea de Artă Moholy-Nagy din Budapesta (2003-2004).
Din 2017, este profesor invitat la Universitatea din Navarra, Pamplona și deține un doctorat onorific din partea Universității Tehnice din Budapesta. Principalele sale domenii de cercetare sunt istoria arhitecturii din Europa Centrală în secolele XIX-XX și materialitatea arhitecturii.
Prelegerea va avea loc în sala de conferințe a Casei Darvas-La Roche în 7 iunie de la ora 16:00. Accesul se va face în baza biletului de vizitare a obiectivului (20 lei).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].