Comunicat de presă - Liga Navală Română
LIGA NAVALÃ ROMANÃ
Filiala Mangalia
Ziua Apelor Plaja Laguna, Mangalia
01 Iunie 2025, 10.00 - 14.00
Liga Navală Română, filiala Mangalia, organizează anual, începând cu anul 2006, într-una din zilele de sâmbătă sau duminică, din prima jumătate a lunii iunie, 'Ziua Apelor', pe plaja din Mangalia.
Ziua Apelor, Ediția a XIX-a va fi organizată la data de 01 Iunie 2025, 10.00 - 14.00, de către LNR filiala Mangalia în parteneriat cu:
1. Asociația de Caritate din Armata României 'CAMARAZII';
2. Garnizoana Mangalia;
3. Primăria Municipiului Mangalia;
4. SC Lial Star Import Export SRL Mangalia;
La eveniment sunt invitați marinari, elevi de la instituțiile de învățământ din Municipiul Mangalia și din localitățile din împrejurimi, cetățeni ai orașului și turiști.
Prin organizarea acestei activități se urmărește promovarea culturii, obiceiurilor și tradițiilor marinărești, precum și atragerea tinerilor spre meseria de marinar și a altor meserii care au legătură cu apele (constructori navali, lucrători portuari, pescari, etc.).
Cu prilejul acestei sărbătoriri se vor organiza concursuri marinărești și sportive.
Programul va cuprinde:
- sfințirea unei ancore de flori și aruncarea acesteia în mare în memoria celor care și-au găsit sfârșitul pe ape;
- cuvântul de deschidere al președintelui LNR - filiala Mangalia, Contraamiral de flotilă în rezervă Victor Gîdiuță.
- întreceri sportive cu specific marinăresc: tras la parâmă, aruncarea bandulei, fuga în sac, fuga cu oul în lingură;
- concursuri sportive: traseu cu obstacole, cros, șah;
- desene pe asfalt;
- expoziție și atelier de matelotaj;
- acțiuni de igienizare a plajei pe care se desfășoară concursurile.
Premiile se vor constitui din cupe, medalii, diplome, șepci, tricouri, etc., în funcție de disponibilitatea și generozitatea sponsorilor.
Suntem ajutați în demersul nostru de către următorii sponsori:
1. SC B3globalcon România SRL;
2. SOCIAL SERV SC S.R.L.;
3. SC Gold Buzz S.R.L.;
4. George Lipoveanu, persoană fizică;
5. Gheorghe Potorac;
6. Alte persoane fizice care sunt cu inima alături de marina română.
Liga Navală Română, filiala Mangalia este o asociație nonprofit, apolitică, cu personalitate juridică, înscrisă în registrul Asociațiilor deschis la Judecătoria Mangalia.
Liga Navală Română - filiala Mangalia este promotor al culturii marinărești și reprezintă forumul de exprimare al celor care iubesc marea și marina, de promovare a valorilor și tradițiilor Marinei Române.
Contraamiral de flotilă (r) Victor Gîdiuță
Președinte LNR Mangalia
email: [email protected]
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].