logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

Procedură pentru închirierea spațiilor sportive din școli, în derulare

Primăria Sectorului 3 pregătește o procedură pentru închirierea spațiilor cu destinație sportivă de la unitățile de învățământ (săli/terenuri de sport, bazine de înot, complexuri sportive). Acestea vor putea fi închiriate în scopul desfășurării unor activități sportive și educative, pentru dezvoltarea unui stil de viață sănătos.

În acest sens, joi, pe 5 iunie, de la ora 14.00, se va dezbate 'Regulamentul-cadru în vederea închirierii spațiilor cu destinație sportivă din unitățile de învățământ preuniversitar de stat aflate pe raza Sectorului 3 al Municipiului București'. Dezbaterea se va desfășura cu participare fizică la sediul Primăriei Sectorului 3 din Calea Dudești nr. 191, dar și online în sistem de videoconferință.

Reamintim că Primăria Sectorului 3 investește masiv în infrastructura sportivă de la unitățile de învățământ, prin construirea de noi complexuri multifuncționale și reabilitarea sălilor de sport existente.

Astfel, sălile de sport modernizate sau cele nou construite oferă cele mai bune condiții pentru ca orele să se desfășoare optim. Acest lucru implică și responsabilizarea celor care le folosesc, unitățile de învățământ, dar și cluburile sportive care derulează diferite cursuri în aceste clădiri, printr-un regulament-cadru.

'Am construit foarte multe săli de sport și vom construi în continuare. Doar anul trecut am inaugurat 13 săli de sport noi, lăsând la o parte ce am reabilitat. Anul acesta lucrăm deja și la altele, extindem rețeaua de învățământ și facilitățile de sport. Avem o mulțime de cluburi care deja își desfășoară antrenamentele în sălile noastre și vrem să le dăm pe de o parte stabilitate și pe de alta să-i responsabilizăm. Ne dorim să avem o dezvoltare sustenabilă, motiv pentru care lucrăm la o procedură prin care cluburile care activează în sălile de sport din Sectorul 3 să le preia cu tot cu partea de management', a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Serviciul Presă

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].