logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita

CJPC HARGHITA a controlat 5 supermarketuri din județ și a aplicat amenzi în valoare de 70.000 lei

Având în vedere importanța garantării din toate punctele de vedere a siguranței consumatorilor,

În perioada 28-29.05.2025, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în supermarketuri din județul Harghita, în baza unei tematici naționale de control ANPC.

Astfel, pe raza județului Harghita, au fost controlate 5 supermarketuri din județ aparținând lanțurilor de magazine LIDL, KAUFLAND, PENNY.

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Harghita au întocmit 2 procese verbale de constatare a contravenției în urma cărora s-au aplicat următoarele măsuri și sancțiuni:

- 5 amenzi contravenționale, în valoare totală de 70000 lei

- 2 avertismente scrise

Totodată au fost întocmite 3 invitații scrise, documentele de control urmând să se finalizeze în perioada 02-03.06.2025.

Neregulile constatate în timpul controalelor, au fost:

- comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite

- utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate

- folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare

- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate

- folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător

- nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători - produse din carne

- neafișarea ingredientelor cu potențial alergen al produselor care se vindeau vrac (patiserie)

- lipsa afișării prețului unor produse, la raft

- comercializarea unor produse alimentare cu diferențe de gramaj față de cel menționat pe ambalaj

- abateri privind aparatul de colectare SGR

- nu se eliberează certificate de garanție (pentru produse nealimentare)

- produse expuse la comercializare pe același raft, fără separare, produse lactate autentice lângă produse cu adaosuri de grăsimi vegetale

- la raionul de patiserie s-au identificat produse expuse la comercializare fără afișarea valorilor nutriționale și notificarea consumatorilor cu privire la faptul că produsul provine din produs decongelat

În județul Harghita, în cadrul acestor controale nu au fost constatate neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft.

În încheiere, aducem la cunoștiința consumatorilor precum si operatorilor economici că începând cu data de 21 ianuarie 2015 a intrat în vigoare Ordinul nr. 594/2014 al Președintelui ANPC, astfel Art. 1. Alin (1) ale acestui Ordin, prevede faptul că 'Pentru corecta informare a consumatorilor și pentru a le da acestora posibilitatea să afle informații referitoare la modul în care pot face sesizări ori reclamații cu privire la produsele și/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziție, operatorii economici au obligația să afișeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORILOR - 0219551, adresa și numerele de telefon/fax ale comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor, în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum și adresa site-ului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor: www.anpc.ro'.

Cu stimă,
COMISAR ȘEF ADJUNCT
Laurențiu MOLDOVAN

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].