Declarație de presă - Deputat Nicolae-Adrian Bara (PSD)
Cea mai profitabilă companie minieră din România împlinește 48 de ani de activitate
Compania Cupru Min a împlinit 48 de ani de existență și excelență, timp în care a deservit nu doar interesele economice ale României, ci a reprezentat și o sursă constantă de venit, echilibru și stabilitate atât pentru dezvoltarea localităților din Munții Apuseni cât și pentru familiile moților care au muncit în cadrul acestei companii din generație în generație.
În decursul anului trecut, compania a primit distincția Best of Business 2024 pentru cea mai mare contribuție la bugetul județului și cel mai important exportator cu capital românesc din județul Alba, menținând constant numărul de angajați și majorând salariile an de an.
Cupru Min deține aproximativ 60% din zăcămintele de cupru din țara noastră, exploatând până anul acesta aproximativ 10% din resursele administrate și a continuat să se dezvolte în pofida obstacolelor din ultimii ani, precum creșterea prețului la energie și la materiile prime. Poate cel mai important detaliu, în analizarea performanței companiei, este faptul că nu au fost înregistrate datorii la stat, nu au fost contractate credite bancare și nu a beneficiat de subvenții din partea statului.
Toate aceste aspecte demonstrează faptul că industria mineritului din țara noastră poate renaște, iar pe această cale, ca deputat al Munților Apuseni doresc să felicit fiecare muncitor care contribuie la acest deziderat. În acest sens, Guvernul României a anunțat recent investiții de peste 600 de milioane de euro, fonduri europene, pentru dezvoltarea a trei proiecte strategice pentru România, grafit, magneziu și cupru.
Este oportunitatea noastră de a trece la acțiune și de a transforma toate aceste zăcăminte în producție, export și independență economică!
Deputat PSD
Nicolae-Adrian Bara
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].