logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului București

Primăria Municipiului București a lansat Raportul de cercetare 'Planet Youth 2024-2025'

Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), a lansat astăzi, la ARCUB, Raportul de cercetare 'Planet Youth 2024 -2025', care oferă o imagine clară asupra consumului de substanțe în rândul adolescenților bucureșteni.

Acest instrument va sta la baza metodologiilor pe care autoritățile locale le vor elabora și implementa pentru prevenirea consumului de substanțe interzise și îmbunătățirea vieții tinerilor.

La eveniment au participat Lucian Judele, city managerul Capitalei, Jon Sigfusson, președintele Planet Youth - Islanda, Cosmina Simiean Nicolescu, Directorul General al DGASMB, Tudor Toma, secretarul general al Prefecturii București, Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, Rareș Petru Achiriloaie, Președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor, Emanuel Adrian Sârbu, coordonatorul Planet Youth București, reprezentanți ai Consiliului Local al Copiilor din Municipiul București, precum și peste 100 de reprezentanți ai principalelor instituții și organizații neguvernamentale cu atribuții în domeniu.

Raportul de cercetare Planet Youth 2024-2025 este rezultatul unui studiu amplu desfășurat de DGASMB în 60 de licee din Capitală, pe un eșantion de peste 8.000 de elevi de clasa a X-a, cu vârste între 15 și 16 ani. Chestionarul a fost aplicat în intervalul octombrie-decembrie 2024, fiind culese informații relevante despre factorii sociali și consumul de substanțe în rândul adolescenților.

În urma acestei cercetări, au fost reliefate aspecte precum: 68% din elevi au consumat alcool de-a lungul vieții, 37% s-au îmbătat cel puțin o dată, 39% dintre respondenți au fumat, 45% au fumat țigări electronice, 7% au consumat canabis, 4% somnifere sau tranchilizante, 2% etnobotanice, 1% ecstasy, cocaină, amfetamine, catinone, spice - minim o dată în viață.

De asemenea, la capitolul consum 'băuturi fabricate în casă', Bucureștiul prezintă o rată de consum semnificativă (44%). 36% dintre elevi au încercat alcool la 13 ani sau mai puțin, 36% beau alcool acasă și 29% chiar primesc alcool de la un membru al familiei.

În cadrul evenimentului, Jon Sigfusson, fondatorul Planet Youth, a explicat succesul Islandei în combaterea consumului de substanțe în rândul tinerilor: 'În anii '90, Islanda se confrunta cu una dintre cele mai grave situații din Europa privind consumul de alcool și droguri în rândul adolescenților.

Aveam toate 'ingredientele' unei strategii clasice: campanii care spuneau tinerilor să spună nu drogurilor, legislație restrictivă, centre de tratament. Și totuși, problema creștea. Ne-am dat seama că abordarea era greșită. Copiii știau că drogurile sunt periculoase - nu aveam o problemă de informare, ci una de mediu și de responsabilitate. Noi, ca adulți, ca societate, nu le ofeream un cadru care să-i țină departe de consum. Așa a luat naștere modelul Planet Youth, care se bazează pe trei piloni esențiali.

Primul pilon este utilizarea datelor reale, colectate direct de la adolescenți, an de an. Nu întrebam doar cât de mult beau sau fumează, ci în ce mediu trăiesc, cum sunt relațiile cu părinții, dacă au activități recreative, cum își petrec timpul liber. Doar așa putem înțelege ce anume duce la consum și ce poate fi schimbat. Fără aceste date, orice politică e doar o presupunere.

Al doilea pilon este implicarea comunității. Schimbarea nu poate veni exclusiv de la autorități centrale. Am lucrat direct cu municipalitățile, cu școlile, cu părinții și organizațiile locale. Acțiunile trebuie făcute de comunitate pentru comunitate. Când părinții, profesorii și liderii locali colaborează, devin o forță reală de protecție în jurul adolescenților.

Al treilea pilon este dialogul constant între cercetători, factori de decizie și practicieni. Dacă aceste trei categorii acționează împreună, apar rezultatele'.

Jon Sigfusson a subliniat că reforma nu a fost făcută peste noapte, ci a reprezentat un proces continuu, care a pornit de la realitatea tinerilor și a crescut organic. An de an s-a construit un mediu în care adolescenții se simt în siguranță, sprijiniți și implicați, reușindu-se, în final, reducerea drastică a consumului de alcool și droguri.

Cosmina Simiean Nicolescu, Directorul General al DGASMB, este de părere că rezultatele cercetării efectuate de DGASMB oferă o bază solidă pentru înțelegerea cauzelor care pot duce la consumul de droguri în rândul tinerilor: 'Ele evidențiază importanța mediului familial și școlar, a timpului liber și a relației cu părinții și profesorii. Acolo unde adolescenții nu se simt confortabil sau nu au o bună relație cu mediul în care trăiesc și învață, riscul de a dezvolta comportamente de consum crește. Studiul subliniază și faptul că obiceiuri aparent minore, cum ar fi utilizarea țigărilor electronice, sunt deseori trecute cu vederea, dar pot deveni factori favorizanți ai consumului de substanțe. Timpul petrecut cu familia, sprijinul emoțional, sentimentul de apartenență - toate aceste elemente influențează deciziile adolescenților'.

Totodată, Lucian Judele, city managerul Capitalei, subliniază: ,,Problema consumului de droguri nu este una care se rezolvă dintr-un singur birou sau de către o singură instituție. Este o provocare complexă, care are nevoie de toți: părinți, profesori, ONG-uri, administrație locală, comunitate. Trebuie să lucrăm împreună, fără orgolii, fără pase de responsabilitate, cu ochii pe realitate și gândul la viitorul copiilor noștri'.

Planet Youth este un program de prevenire a consumului de droguri care continuă activitatea Youth in Europe - Evidence Based Primary Prevention, fiind considerat unul dintre cele mai mari programe de promovare a unui stil de viață sănătos din lume.

Acest program se implementează și în România începând cu 19 septembrie 2007, când Primarul General al Municipiului București a semnat Declarația de luptă împotriva consumului de droguri. Programul s-a dezvoltat la nivel internațional, depășind granițele continentului, motiv pentru care denumirea acestuia s-a modificat, începând cu anul 2018, în Planet Youth.

Programul presupune, printre altele, realizarea de cercetări periodice care să stea la baza unor programe de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, precum și să contribuie la elaborarea unor politici publice în acord cu realitatea din teren.

Evenimentul de lansare a Raportului de cercetare 'Planet Youth 2024 -2025' a fost organizat de DGASMB, cu sprijinul ARCUB și al Consulatului Onorific al Islandei la București.

Direcția de Presă
29.05.2025

Afisari: 32

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].