logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a
Criminalității Economice, au efectuat, în cursul zilei de 27.05.2025, un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza mun. București și a județelor Ilfov, Arad și Cluj, la domiciliile a 3 persoane
fizice și la sediile unor societățile comerciale, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de transport prin intermediul unei platforme de ride-sharing.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost identificate și ridicate documente și înscrisuri utile cauzei, precum și sumele de 35.400 lei, 4570 euro, 2070 USD și 380 lire sterline, în vederea continuării cercetărilor și recuperării pagubei produse la bugetul statului.

Prin ordonanța din data de 22.10.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala în formă continuată și agravantă (35 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) si alin. 2 (forma modificată prin Legea nr. 126/2024) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

În sarcina acestuia s-a reținut că, în calitate de administrator în fapt al unei societăți comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada ianuarie 2022 -
aprilie 2024, a omis înregistrarea în documentele contabile a tuturor operațiunilor comerciale și a veniturilor în cuantum total de 14.023.724,60 lei, inclusiv TVA, realizate în urma prestărilor de servicii de transport prin intermediul platformei Bolt, cauzând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 2.946.649 lei, din care 1.113.046 lei impozit pe profit și 1.833.603 lei reprezentând TVA colectată.

Față de un inculpat s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 27.05.2025 a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și
imobile aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 2.946.649 lei, fiind efectiv instituită asupra unor imobile și autoturisme evaluate la valoarea
totală de 2 600.000 lei și asupra sumelor de bani identificate/ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Cluj și Arad, precum și a Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unor măsuri preventive și dispunerea unor măsuri asigurătorii sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].